FCSB a pus mâna pe un jucător valoros: A semnat contractul și va purta numărul 17

FCSB a pus mâna pe un jucător valoros: A semnat contractul și va purta numărul 17Gigi Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

Victorie pentru Gigi Becali. Clubul de fotbal FCSB a anunţat, marţi, transferul fundaşului grupării Farul Constanţa, Mihai Popescu, acesta urmând să poarte la noua sa echipă tricoul cu numărul 17.

"FCSB anunţă transferul lui Mihai Popescu, de la Farul Constanţa. Fundaşul în vârstă de 31 de ani a efectuat vizita medicală, a semnat contractul şi va purta tricoul cu numărul 17", se menţionează pe pagina oficială de Facebook a clubului FCSB.

Victorie pentru Gigi Becali

Transferul a fost confirmat în acelaşi timp într-un comunicat de presă şi pe site-ul oficial al clubului Farul: "Farul Constanţa şi FCSB au ajuns la un acord privind transferul jucătorului Mihai Popescu la formaţia bucureşteană. Mulţumim, Mihai, pentru toate reuşitele în tricoul alb-albastru şi mult succes în continuare".

Mihai Popescu

Mihai Popescu. Sursa foto Youtube

Mihai Popescu a câştigat titlul de campion al României

Ajuns la Farul la 21 iunie 2022, Mihai Popescu (31 ani) a evoluat în 86 de partide pentru alb-albaştri în toate competiţiile, reuşind să marcheze de 3 ori şi să ofere 4 pase decisive.

În sezonul 2022-2023 a câştigat titlul de campion al României alături de Farul, fiind ales, de asemenea, în echipa ideală a campionatului. Popescu este al doilea jucător transferat marţi de FCSB după Daniel Bîrligea, atacant care a semnat un contract valabil cinci sezoane cu gruparea bucureşteană.