A murit un mare regizor, care a revoluționat TVR: Nu a avut egal în generația lui

A murit un mare regizor, care a revoluționat TVR: Nu a avut egal în generația lui Sursa foto: Fernando Gregory | Dreamstime.com

Regizorul Dan Necşulea a murit luni, 2 septembrie, la vârsta de 82 de ani. El a fost unul dintre cei mai admirați regizori de teatru, film și televiziune. Filmele, serialele și documentarele sale au fost difuzate la TVR și s-au bucurat de un succes formidabil.

Dan Necșulea nu a avut egal în generația lui

Manuela Cernat, scriitoare, scenaristă, critic de film și profesor, a spus că Necșulea a fost unul dintre cei mai talentați și apreciați teleaști ai României pre și post decembriste. Ea a mai zis că acesta a a întemeiat Studioul de Film al TVR sub egida căruia cineaști de marcă au semnat producții memorabile, de la Mircea Veroiu la Dan Pița și Nicolae Mărgineanu. Scenarista consideră că Dan Necșulea nu a avut egal în generația lui de creatori si manageri de televiziune.

Necșulea a fost președintele Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România. În Filmoteca TVR numeroase filme și piese de teatru îi poartă semnătura. Televiziunea Română a anunțat că regretă dispariţia respectatului cineast Dan Necşulea (1942 -2024), regizor, scenarist şi producător şi îi aduce un respectuos omagiu prin difuzarea unor programe dedicate personalităţii sale marcante în teatrul și filmul de televiziune.

Dan Necșulea

Dan Necșulea. Sursa foto Youtube

TVR va difuza filmele și spectacolele regizate de el

Cei care l-au apreciat pe regizor pot urmări pe 4 septembrie pe TVR Cultural spectacolul „Stâlpii societăţii”, de Henrik Ibsen, adaptat şi ecranizat în anul 1988 de către regizorul Dan Necşulea. Din distribuţie fac parte câteva dintre cele mai mari nume ale scenei româneşti: Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Silvia Popovici, Irina Petrescu, Mariana Buruiană, Traian Stănescu, Gheorghe Cozorici, Marcel Iureş, Virgil Ogăşanu, Constantin Dinulescu, Matei Gheorghiu, Marian Hudac, Alfred Demetriu, Zoe Muscan, Agata Nicolau – Iliescu, Violeta Berbiuc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unde va fi înmormântat Dan Necșulea

Filmul „Tandreţea lăcustelor” (2002) va fi difuzat la TVR 2, duminică, 7 septembrie, de la ora 22:00. Scenariul este semnat de Eugen Pretorian, iar din distribuţie fac parte actorii Victor Rebengiuc, Dorina Lazăr, Mircea Albulescu, Costel Constantin, Mitică Popescu, Șerban Ionescu, Valentin Teodosiu, Traian Stănescu, Sanda Toma, Lamia Beligan, Marius Bodochi, Dana Dembinski, Alfred Demetriu, Emilia Dobrin, Camelia Maxim şi Bogdan Muşatescu.

La Biserica Icoanei va avea loc miercuri, 4 septembrie, ora 11.00, slujba de înmormântare. Înmormântarea va fi apoi la cimitirul Ghencea 2-civil.

Revista presei
Jocul de-a vacanța