Alegeri regionale în Germania. Extrema dreaptă, scoruri fără precedent .Update

Alegeri regionale în Germania. Extrema dreaptă, scoruri fără precedent .UpdateAlegeri Sursa foto: Pixabay

Update. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) a câştigat detaşat alegerile regionale din Turingia şi s-a plasat pe locul al doilea, la mică distanţă după Uniunea Creştin-Democrată (CDU), în Saxonia, cele două landuri federale din estul Germaniei unde duminică s-au desfăşurat scrutine regionale, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, transmite AFP.

Scorurile fără precedent pentru acest partid reprezintă o nouă lovitură dură pentru fragila coaliţia a cancelarului Olaf Scholz.

Cele două scrutine cu valoare de teste s-au derulat într-un context deosebit de tensionat, la ceva mai mult de o săptămână după atacul cu cuţit de la Solingen, în care trei persoane au fost ucise şi opt rănite. Suspectul, un sirian, a fost arestat, dar atacul a bulversat ţara şi a relansat o vie dezbatere cu privire la imigraţie.

În Turingia, unul din cele mai mici landuri şi unde AfD este condus de Bjorn Hoecke, una din figurile sale cele mai radicale, partidul este creditat cu scoruri între 30,5% şi 33,5%, cu un avans consistent faţă de CDU (24,5%), conform primelor sondaje publicate după închiderea secţiilor de vot de televiziunile publice ARD şi ZDF.

În Saxonia, CDU (între 31,5% şi 32%) are un uşor avans, fiind urmată îndeaproape de AfD (cu 30-31,5%).

O formaţiune nouă, Alianţa Sahra Wagenknecht (BSW), condusă de o fostă politiciană vedetă a SPD, îşi face o intrare spectaculoasă, cu scoruri între 12% şi 16% în cele două landuri, şi ar putea juca un rol decisiv în formarea viitoarelor guverne regionale.

Victoria din Turingia constituie o premieră pentru AfD, chiar dacă este improbabil că acest partid va putea forma guvernul, toate celelalte refuzând până acum orice coaliţie cu el.

Primele rezultate confirmă astfel un nou regres major al guvernului de coaliţie al lui Scholz cu Verzii şi liberalii din FDP, cu un an înaintea alegerilor legislative federale din 2025.

Partidul Social Democrat (SPD) al cancelarului a obţinut scoruri între 6,5% şi 8,5%, Verzii au coborât sub pragul electoral în Turingia, iar FDP nu va mai fi reprezentat în niciunul din cele două parlamente regionale.

Știrea inițială

Germania. Alegeri regionale în Germania unde secțiile de vot s-au deschis, duminică, de la ora 8.00. Extrema dreaptă are șanse să câștige în Saxonia și Turingia, unde votul are o importanță deosebită.

Parlamentele regionale dețin atribuţii în anumite chestiuni, iar partidele care vor veni la puere ar putea influența politica națională. Alegerile regionale din cele două landuri sunt considerate de o importanță deosebită.

Alegeri regionale în Germania

Secțiile de vot au fost deschise de la ora 8.00 și vor fi închise la ora 18.00, când va înceta votul. Specialiștii în alegeri privesc spre partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD). Formațiunea ar putea deveni, în premieră, cel mai puternic partid într-un scrutin regional. De asemenea, este de așteptat ca și Alianța populistă de stânga Sahra Wagenknecht (BSW) să obțină un rezultat bun.

Sondajele plasează AfD detaşat în frunte în Turingia şi în apropierea Uniunii Creştin-Democrate (CDU), care conduce în estimările de vot, în Saxonia.

Situația devine îngrijorătoare, conform DW.com, dat fiind că ambele partide au legături strânse cu Rusia lui Vladimir Putin. Politicienii lor se opun sprijinului pentru Ucraina. Liderul regional al AfD în Turingia, Björn Höcke, este un fost profesor de istorie condamnat şi amendat pentru că a folosit un slogan nazist interzis. Serviciile de informaţii au calificat organizaţiile AfD în Turingia şi Saxonia drept grupuri de extremă-dreaptă.

De cealaltă parte, partidele din coaliţia condusă de Olaf Scholz nu are șanse prea mari să facă o figură frumoasă la aceste alegeri regionale.

AfD

AfD / Sursa foto: Baghitsha | Dreamstime.com

Prietenii lui Putin

AfD și-a concentrat campania electorală pentru aceste alegeri din landurile estice, pe războiul din Ucraina. Partidul cere guvernului federal să oprească ajutorul militar pentru Ucraina. Opoziția față de susținerea Ucrainei este văzută destul de bine de alegătorii din estul Germaniei.

Președintele AfD al districtului Chemnitz din Saxonia, Nico Köhler, a preluat propaganda rusă și a dat vina pe NATO și SUA pentru războiul din Ucraina. Aceasta chiar dacă a recunoscut că Rusia a greșit când a invadat țara vecină. Björn Höcke, considerat unul dintre cei mai radicali politicieni germani, vrea o apropiere de Vladimir Putin și de Rusia. El dorește să conducă următorul guvern din Turingia după alegeri.

De menționat că mai mulți politicieni AfD sunt suspectați că au primit finanțări de la canale de propagandă rusești. Ei au devenit pasibili de urmărire penală. Acest lucru nu mai are o influență în actuala campanie electorală.

BSW este un partid populist care dorește să integreze Rusia într-o arhitectură de securitate europeană. Una din temele BSW pentru campanie este critica ajutorului militar acordat Ucrainei. Sondajele de opinie sugerează că partidul ar putea obține un rezultat de două cifre în alegeri. Iar acest lucru se datorează poziției favorabile lui Putin care are succes în rândul alegătorilor din landurile est-germane.

AfD

Protest împotriva AfD. Sursa foto: Beritk | Dreamstime.com

Alegeri într-o Germanie de est tânjește după dictatură

Un studiu realizat de Universitatea din Leipzig în 2023 a arătat că mulți oameni din estul Germaniei tânjesc după o conducere autoritară. Iar aceste alegeri le-ar putea da ocazia să-și îndeplinească dorința, măcar în parte. Acești oameni sunt nostalgici după perioada comunistă, când în ciuda lipsurilor, cei adaptați trăiau destul de bine.

„Sistemele autoritare oferă un cadru foarte clar pentru modul în care trebuie să acționezi. Iar în regimurile autoritare, dacă nu te revolți, dacă te adaptezi, poți trăi destul de bine”, arată istoricul german Ilko-Sascha Kowalczuk

El a declarat că pentru mulți locuitori din estul Germaniei, „societatea deschisă” alimentează nesiguranța, în loc să le ofere noi oportunități. Drept urmare, politicieni autoritari, precum Vladimir Putin și politica lor de forță par să satisfacă dorința de securitate.