Anvelope de iarnă, vara? Ce trebuie să știe toți șoferii

Anvelope de iarnă, vara? Ce trebuie să știe toți șoferii Anvelope. Sursa foto: Hannes Edinger/ Pixabay

Germania. Deși șoferii știu că pot fi amendați atunci când circulă cu un set de anvelope de vară iarna, puțini sunt conștienți de ce anume trebuie să țină cont atunci când vine sezonul cald.

În Germania, utilizarea anvelopelor de iarnă este reglementată de condițiile meteorologice. Conform legii, anvelopele de iarnă sau cele all-season sunt obligatorii în condiții de drum în timpul sezonului rece.

Totuși, în sezonul estival, nu există o obligație legală specifică de a folosi anvelope de vară.

Poți sau nu să circuli cu anvelope de iarnă pe timpul verii

Cu toate acestea, conducerea cu anvelope neadecvate condițiilor meteorologice poate atrage o amendă de 60 de euro și un punct în Flensburg.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacă se pune în pericol siguranța altor participanți la trafic, amenda poate crește la 100 de euro, iar în cazul unui accident, sancțiunea poate ajunge la 120 de euro, fiecare contravenție adăugând un punct în Flensburg.

În plus, anvelopele de iarnă sunt proiectate să ofere performanțe optime la temperaturi scăzute, având o compoziție mai moale.

În sezonul cald, când temperaturile sunt ridicate, acestea își pierd stabilitatea, iar distanța de frânare se poate prelungi considerabil.

Conform ADAC, la viteze de 100 km/h, distanța de frânare poate crește cu până la 16 metri.

Anvelope

Anvelope. Sursa foto: Wolfgang Eckert/ Pixabay

De asemenea, anvelopele de iarnă se uzează mai repede vara și pot duce la un consum mai mare de combustibil din cauza rezistenței sporite la rulare.

Anvelopele all-season nu sunt cea mai bună opțiune

Anvelopele all-season reprezintă o soluție de compromis, adecvată pentru utilizarea atât pe timp de vară, cât și pe timp de iarnă.

Totuși, ele nu oferă performanțe ideale în condiții meteorologice extreme, fie că vorbim de căldura verii sau de frigul iernii.

Sunt recomandate în special pentru șoferii care nu se confruntă frecvent cu zăpadă abundentă și care nu parcurg distanțe mari în fiecare zi.

Șoferi, Schimbarea permisului de conducere

Șofer. Sursa foto: Pixabay

În ce perioadă ar trebui șoferii să utilizeze alte anvelope

Referitor la perioada în care anvelopele trebuie schimbate, momentul optim pentru a trece de la anvelopele de iarnă la cele de vară este atunci când temperaturile rămân constant peste șapte grade Celsius și riscul de îngheț a dispărut.

În concluzie, deși nu este ilegal să conduci vara cu anvelope de iarnă, această practică nu este recomandată.

Cel mai bine e să folosești anvelope specifice fiecărui sezon, potrivit ziarulromânesc.de.

Revista presei