Calendarul alegerilor prezidențiale, stabilit în ședința de Guvern

Calendarul alegerilor prezidențiale, stabilit în ședința de Guvern Ședință Guvern. Sursa foto: Facebook/ Guvernul României

București. În ședința de astăzi, 28 august, pe agenda Guvernului se vor afla diverse proiecte și ordonanțe, inclusiv calendarul alegerilor prezidențiale.

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă privind stabilirea unor măsuri pentru derularea Programului Naţional de Dezvoltare Locală.

Principalele proiecte de pe agenda Guvernului

„Pentru finalizarea obiectivelor de investiţii incluse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapele I şi II, pentru care nu este efectuată recepţia la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanţare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi beneficiarii Programului Naţional de Dezvoltare Locală, acestea se pot prelungi, la solicitarea beneficiarilor, cu o perioadă de doi ani”, se arată în proiectul de ordonanţă.

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind realizarea de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, a reţelei securizate de comunicaţii de date de arie extinsă pentru sistemul informatic „Hub de servicii MMSS-SII MMSS”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Scopul proiectului îl constituie realizarea infrastructurii specifice - sistem informatic integrat, necesar pentru consolidarea, corelarea şi managementul optim al tuturor informaţiilor din domeniile de activitate specifice MMSS, astfel încât interacţiunea cetăţeanului, atât cu MMSS cât şi cu instituţiile aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMSS, să se poată realiza în mediul on-line printr-un singur punct de contact - portalul MMSS”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

Ședință de Guvern

Ședință de Guvern. Sursa foto: INQUAM_Photos

Tot prin ordonanţă va fi modificat şi articolul 30 din OG nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale.

Modificările propuse se referă la articolul 30 și au ca scop extinderea cercului beneficiarilor eligibili pentru finanțări nerambursabile.

Astfel, elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat vor fi incluși printre potențialii solicitanți. Aceștia ar putea beneficia de burse de studii, burse de creație, stagii de formare, granturi de călătorie și rezidențe artistice.

Modificarea legii referitoare la regimul armelor și munițiilor

Pe agenda Guvernului se află și ordonanţa de modificare şi completare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Modificările vizează, între altele, introducerea conceptului de platformă online eARM, creată în sprijinul persoanelor fizice şi juridice, precum şi a armurierilor şi a intermediarilor autorizaţi, pentru facilitarea corespondenţei specifice în relaţia lor cu structurile arme, explozivi şi substanţe periculoase.

În şedinţă va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România.

Prin proiect se propune constituirea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România, organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Departamentului pentru dezvoltare durabilă - structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului. Rolul Reţelei este de a sprijini implementarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

Ciolacu

Ciolacu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol de amendare, semnat la Bucureşti la 24 mai 2024, a Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Chişinău la 20 aprilie 2012.

„Proiectul de act normativ, în forma anexată, va modifica modalitatea în care forţele armate ale României şi ale Republicii Moldova se vor putea sprijini reciproc, în baza unei analize de oportunitate, de la caz la caz, prin oferirea de sprijin logistic, de transport, financiar, medical şi evacuare în situaţii de urgenţă, servicii de telefonie şi internet, precum şi în orice alte aspecte care sunt inerente pregătirii şi participării în comun la misiuni şi operaţii în cadrul coaliţiilor multinaţionale sub egida ONU, OSCE, NATO sau UE”, se arată în nota de fundamentare.

Proiectul pentru combaterea violenței în școli, pe agenda Guvernului

Guvernul va adopta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu.

Conform notei de fundamentare, proiectul de act normativ propune posibilitatea de a finanța din Fondul pentru Mediu proiectele de extindere, conversie sau modernizare a rețelelor de transport și distribuție a gazelor. Aceste investiții trebuie să fie realizate cu scopul de a adapta rețelele pentru integrarea gazelor cu emisii reduse de carbon în sistem.

Printr-o hotărâre, Executivul va aproba Planul naţional de combatere a violenţei şcolare.

elev

Bullying. Sursa foto: dreamstime.com

„În urma aprobării Planului naţional de combatere a violenţei şcolare, în colaborare cu reprezentanţii elevilor, reprezentanţii părinţilor şi cu instituţiile locale abilitate, precum serviciul siguranţă şcolară, serviciul public de asistenţă socială, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, unităţile de învăţământ vor adopta planuri de prevenire şi reducere a violenţei în şcoli.

Ministerul Educaţiei şi inspectoratele şcolare au atribuţii de monitorizare şi evaluarea implementării Planului naţional de combatere a violenţei şcolare, respectiv a planurilor şcolare de prevenire şi reducere a violenţei”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului.

Programul calendaristic pentru alegerile prezidențiale

Pe agenda Guvernului se află și programul calendaristic pentru organizarea alegerilor prezidențiale din 2024.

Executivul va analiza două proiecte de hotărâre: unul privind măsurile necesare pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor prezidențiale, iar altul referitor la stabilirea bugetului și cheltuielilor aferente pregătirii și desfășurării acestora.

Guvernul va examina, de asemenea, un proiect de ordonanță destinat modificării și completării Legii nr. 339/2005, care reglementează plantele, substanțele și preparatele stupefiante și psihotrope.

În cadrul ședinței, se va aproba și un memorandum privind susținerea industriei siderurgice prin oferirea de ajutoare de stat pentru sprijinirea tranziției către neutralitatea climatică, potrivit Agerpres.