Prigoana fumătorilor vine cu noi interdicții, în Republica Moldova

Prigoana fumătorilor vine cu noi interdicții, în Republica MoldovaFumat. Sursa foto Pixabay

Prigoana fumătorilor vine cu noi interdicții, în Republica Moldova, ca peste tot în Europa și în lume, pe lângă taxele extrem de mari puse asupra tutunului.

Noi interdicții pentru fumători și comercianți

Guvernul a votat un proiect de ordonanță cu privire la controlul tutunului, prin care se impun noi interdicții și sancțiuni, printre care unele restricții cu privire la fumatul de țigarete electronice în spațiile publice deschise.

„Modificările includ interdicții privind fumatul în spațiile publice care vor fi extinse, inclusiv pentru țigaretele electronice, iar sancțiunea contravențională aplicată pentru comercializarea produselor de tutun minorilor va fi majorată.

Pentru a preveni accesul minorilor la produse din tutun, vor fi introduse interdicții privind publicitatea și promovarea produselor din tutun și a scenelor ce vizează consumul acestora în programe video, audio, TV și a jocurilor de calculator”, a declarat Ala Nemerenco, ministru al Sănătății în Republica Moldova.

Interdicții, amenzi, accize. Fumatul, un obicei făcut costisitor de state

Singurele spații deschise în care se va mai putea fuma vor fi cele special amenajate din stațiile de alimentare cu produse petroliere sau de la terasele localurilor de alimentație publică.

fumat interzis

fumat interzis / Sursa foto: Padja Emaruchi | Dreamstime.com

Legea aduce și noi probleme financiare pentru fumători care, pe lângă cei cel puțin 26 de lei pe care-l dau la stat doar ca acciză, pentru fiecare pachet, vor avea și de plătit amenzi foarte mari dacă fumează în spații deschise.

Astfel, fumatul în spații deschise, dar declarate interzise prin lege, vor fi amendați cu până la 2.250 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității.

Amenzi și mai mari pentru firme

În cazul agenților economici sau al persoanelor juridice, amenzile vor fi și mai mari, putând ajunge până la 15.000 de lei. În unele cazuri, agenții economici pot fi sancționați și cu interzicerea dreptului de a desfășura anumite activități între șase luni și un an.

Modificările votate de Guvernul Republicii Moldova nu vor fi aplicate la intrarea în vigoare a legislației respecitve, ci vor fi implementate treptat. Unele dintre noile prevederi se vor aplica la trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial, iar altele vor intra în vigoare până în anul 2027.