Blocul Bancorex din Capitală s-a vândut. La cât s-a ridicat tranzacția și cine-i noul proprietar
- Antonia Hendrik
- 20 august 2024, 18:19
Blocul Bancorex din Capitală a fost vândut dezvoltatorului imobiliar AFI Europe care a achiziționat de la grupul austriac IMMOFINANZ clădirea de pe Calea Victoriei, în urma unei tranzacții evaluate la aproximativ 27 milioane de euro.
Blocul Bancorex din Capitală s-a vândut
Clădirea a fost denumită „Blocul Bancorex” și se află pe Calea Victoriei, aproape de Palatul CEC. Este clădire de birouri din Capitală și cea mai înaltă din centru. Blocul are o suprafață de 38.703 metri pătrați. Clădirea a fost renovat la cele mai înalte standarde, dar urmează și alte modernizări.
Cu această achiziție, AFI Europe ajunge la o suprafață de peste 300.000 de metri pătrați închiriabili în România, devenind lider pe piața imobiliară.
Radka Doehring, membru al consiliului executiv al IMMOFINANZ, a anunțat, de asemenea, că vânzarea a fost „un succes”. Acesta a mai informat că vor „reinvesti veniturile obținute din vânzare în achiziții care vizează proprietăți cu randament mai ridicat”.
Clădirea va deveni de clasa A
Doron Klein, Deputy CEO AFI Europe & CEO AFI Europe România și Cehia, a declarat că „Achiziția clădirii myhive Victoriei face parte din planul de dezvoltare strategică în România”.
Doron Klein a mai subliniat faptul că „Ne dorim să transformăm această proprietate emblematică situată în centrul capitalei într-un proiect modern, de clasă A, aliniat la standardele ESG, cu utilizare care să cuprindă spații de birouri, dar și destinații pentru retail și leisure”.
Blocul Bancorex din Capitală s-a vândut. Sursa foto: Facebook.
IMMOFINANZ a preluat Blocul Bancorex de la BCR
IMMOFINANZ a preluat proprietatea în anul 2021, de la Banca Comercială Română (BCR). Blocul Bancorex va trece prin noi trasformări cu scopul de oferi spații de birouri flexibile, zone atractive și diverse facilități cum ar fi săli de conferințe, zone de relaxare și evenimente sociale pentru chiriași.
Clădirea Bancorex va avea spații ultramoderne care va pune accent pe crearea unui mediu prietenos și colaborativ, pentru a stimula productivitatea și bunăstarea angajaților, potrivit celor relatate de clubantreprenor.ro.