Controversatul Alimănescu - o celebritate uitată. Fie că a mânuit clapeta aparatului Morse ori pistolul, Eugen Alimănescu (1916-1958) a marcat epoca în care a trăit.

Alimănescu - aspirant la cariera de învățător, muncitor necalificat, contabil, luptător decorat pe Frontul de Est

Eugen Alimănescu s-a născut la Slatina,  în județul Olt, la 26 iulie 1916. Până la 25 de ani, când a fost încorporat pe Frontul de Est, viața lui fusese una comună. A urmat 7 clase (patru primare și trei din cele 7 de liceu la Școala Normală) la Slatina. Neputând continua studiile, a devenit muncitor necalificat. A lucrat din 1931 până în 1934 la Drăgășani Vâlcea la o pepinieră. Pleacă apoi la Orșova, în fostul județ Severin (azi, Orșova e în Mehedinți, fostul județ Severin fiind Caraș-Severin de azi). S-a specializat în contabilitate.

Perioada 1936-1937, îl găsește la București. Aici lucrează la Institutul Cooperației. Cunoaște dedesupturile lumii bișnițarilor, spărgătorilor, speculanților din Capitală. Abia trecuse Marea Recesiune, Camarila Regală patrona jaful și corupția. Evident, aveau și borfașii, criminalii partea lor de glorie. Urmează evident și concentrarea militară. Va fi trimis pe Frontul de Est unde a fost telegrafist. A învățat să mânuiască armele de foc, a reușit să mențină comunicațiile între unitățile de luptă din linia 1. A primit „Virtutea Militară”, clasa a III-a.

Alimănescu, justițiar dar și cadru al Securității specializat pe lichidarea Rezistenței anticomuniste

Eugen Alimănescu revine în București după 1944. Cum jafurile prosperau, iar comuniștii nu aveau încă întreaga putere, era nevoie de lupte contra infractorilor. Alimănescu devenise informator al Prefecturii Poliției. Criza de personal îl face să fie avansat direct comisar. Bine, faimoșii bandiți Voinescu și Cairo ajunseseră și ei comisari, aduși de Teohari Georgescu, Ministru de Interne care fusese cu ei în pușcărie. Alimănescu organizează un grup de șoc (inspirat desigur de Eliott Ness cel care-l prinsese pe Al Capone, fiindcă în interbelic se popularizau faptele de peste Ocean) format din 22 oameni.

Anchetează jaful Cairo-Voinescu de la Brașov din 1945. Îl prinde pe Istrate, ucenicul lui Florică Gură de Lup care fugise în Franța, specialist în spargeri de seif-uri. Îl șantajează cu crime nerezolvate iar Istrate dezvăluie următorul jaf al lui Cairo și Voinescu. Cei doi aleg să se sinucidă decât să încapă pe mâna lui Alimănescu. Era cunoscut că nu lăsa prizonieri vii în urma lui. Făcea astfel încât bandiții să încerce să tragă apoi grupul său îi lichida în legitimă apărare. Cimitirele bucureștene începeau să crească numărul de morminte cu „autograful” lui Alimănescu. era șeful Brigăzii a 4-a, bande de jaf. Tot el l-a prins pe criminalul Iancu Berilă.

Nou înființata din 1948 Securitate a Statului DSS avea nevoie de oameni ca Alimănescu din cauza grupurilor de rezistență din munți și a politicienilor indezirabili. Devenit Maior DSS, Alimănescu participă la lichidarea Grupului Arnăuțoiu, folosind ce știa mai bine: bătăi, tortură și lichidarea fizică. L-a arestat pe Gherman Pântea, primarul antonescian al Odessei. În perioada 1949-1950 a avut o misiune dificilă, lichidarea discretă a membrilor Rezistenței care erau închiși în Gulag cu mai mult de 15 ani detenție. Astfel, membri din grupul Haiducii Dobrogei, grupul Dabija și Grupul Blănaru sunt executați și îngropați în locuri necunoscute. Teohari Georgescu, Marian Jianu, Gheorghe Pintilie Alexandru Nicholski,, adică șeful Internelor, adjunctul lui șeful DSS și adjucntul lui au organizat ședința secretă care a formulat ordinul verbal dat lui Alimănescu.

Închisoarea și controversa dispariției

Eugen Alimănescu a fost acuzat că ar fi „băgat mâna” în banii pentru informatori pentru că prefera să-i stoarcă de informații promițând că le trece cu vederea micile găinării sau amenințându-i cu infracțiuni fără autor. Evident, a fost o acuzație menită să îl facă să dispară pentru că el știa faptul că Teohari Georgescu îi angajase pe Voinescu și Cairo în Miliție și îi înscrisese în PCdR (PMR din 1948). În plus, el eliminase rezistenții din închisori, un act extra-judiciar, neacoperit de legislația comunistă. Se spera că va fi ucis în închisoarea de drept comun, de bandiții care ajunseseră acolo. Evident, nu trimiși de el, fiindcă el îi trimitea direct la „Trei Coceni” ori la Bellu...

Alimănescu „se învârte” prin relațiile sale și ajunge deținut politic la Canal. Practic nu petrece decât cel mult un an în închisoarea politică. Dă informații despre actele de sabotaj (ajunsese la Kilometrul 4, Cernavodă) și dosarul lui este clasat la 26 decembrie 1951. Teohari Georgescu este înlocuit din mai 1952 de Alexandru Drăghici. Alimănescu ajunge să conducă un debit de tutun din Piața Dorobanți.  Se pare că Alexandru Drăghici îi purta sâmbetele fiindcă el urma orbește indicațiile Moscovei: epurarea Miliției și Securității de „comisari burghezi” așa că Alimănescu a ajuns din nou la închisoare. Nu se știe cât a stat acolo, dar cert este că dispare total din viața publică. Tot ce se știe, este că există un act de deces din anul 1958 cu numele său. Unele surse spun că ar fi fost aruncat din tren în timp ce era escortat spre un domiciliu forțat.

A lovit și „de pe lumea ailaltă”?

În mod cert, Alimănescu nu putea muri decât executat. Discreția asupra sfârșitului său putea însemna că le scăpase securiștilor printre degete. Un om ca el putea oricând să aibă acte false și numeroase identități. De regulă, își păzea spatele. Nu se știe dacă a fost căsătorit sau dacă a avut copii. Oficial, nu a avut. Neoficial, nu se știe.

O posibilă „semnătură” a sa pare a fi avut loc la circa un deceniu de la misterioasa sa dispariție. La 3 februarie 1968, murea la București după ce a băut o cafea într-o cafenea, Gherman Pântea, fostul primar antonescian al Odessei (1941-1944), cel pe care-l arestase și care fusese amnistiat ssurprinzător în 1955. Amnistierea sa lasă semne de întrebare. Nu cred că fusese amnistiat doar pentru că permisese unor foști funcționari sovietici să rămână în administrația locală. Pântea fusese și Primar în Chișinău în 1923, 1927-1928 și 1932.

Fusese primar civil în timpul marilor masacre anti-evreiești chiar dacă fuseseră făcute de Armată. Pentru asta îl aștepta execuția în mod normal. Posibil să fi scăpat datorită „turnării” lui Alimănescu iar acesta să se fi răzbunat.

A inspirat un personaj de film: comisarul Tudor Miclovan/Moldovan

Filmele „Cu mâinile curate” (1972), „Ultimul cartuș” (1973) în care eroul principal este comisarul Tudor Miclovan jucat de Sergiu Nicolaescu (personaj ucis la finalul primului film, evocat în al doilea film) sunt inspirate din acțiunile lui. Personajul Moldovan din Un comisar acuză (1974), Revanșa (1978) jucat tot de Sergiu Nicolaescu este inspirat de generalul Cambrea, fratele mamei lui Sergiu Nicolaescu. Filmul Supraviețuitorul (2008) care îl are ca erou principal pe Moldovan (Sergiu Nicolaescu) pare legat mai mult de filmele cu Tudor Miclovan, deci tot Alimănescu pare a fi cel care ar fi inspirat rolul.