Țara care interzice promovarea LGBT în școli. Val de reacții negative

Țara care interzice promovarea LGBT în școli. Val de reacții negative Comunitatea LGBTQ Sursa foto: Dreamstime.com

Bulgaria a luat o nouă măsură legată de propaganda LGBT.  Președintele Rumen Radev a semnat decretul prin care legea împotriva propagandei LGBT în școli a intrat în vigoare. Astfel, șeful statului nu ține cont de cererea de veto a Consiliului Europei.

Bulgaria urmează modelul Rusiei și al Ungariei

Președintele bulgar a semnat decretul pentru legea controversată, urmând ca aceasta să fie publicată în Jurnalul Oficial, potrivit AFP.

Recent, Parlamentul din Bulgaria a adoptat legislația legată de propaganda LGBT în școli. Conform noilor modificări, încurajarea orientării sexuale sau a identității de gen „diferită de cea biologică" este interzisă în unitățile școlare.

Proteste masive

Deciziile aleșilor au stârnit numeroase reacții în rândul cetățenilor. Schimbările luate în calcul de oficiali au provocat multe proteste.

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, zeci de ONG-uri i-au cerut președintelui să blocheze modificările, făcând uz de dreptul de veto. În acest sens, peste 6.000 de cetățeni au semnat o petiție și și-au arătat revolta. În ultimele săptămâni, mii de bulgari au ieșit în stradă și și-au strigat nemulțumirile legate de deciziile aleșilor.

Elevi, Bulgaria, școli

Sursa foto: Dreamstime.com

În replică, șeful Consiliului European i-a cerut președintelui Radev să nu semneze decretul și să evite escaladarea tensiunilor. De altfel, oficialul l-a îndemnat pe șeful statului „să combată discriminarea şi retorica ostilă la adresa persoanelor LGBT+, inclusiv odată cu apropierea alegerilor”.

Promovarea LGBT, interzisă în școlile din Bulgaria

Mulți reprezentanți ai ONG-urilor spun că aleșii bulgari au copiat modelul Ungariei și cel al Rusiei. De altfel, Putin și Orban au fost vehemenți privind acest subiect. În Rusia, regulile sunt mult mai stricte, nefiind aplicate doar în școli

„Interdicţia nu este o idee originală a deputaţilor interesaţi ai (partidului) Învierea, ci este un model rusesc care a fost deja transferat în alte ţări cu democraţii în criză, precum Ungaria şi Georgia”, a declarat reprezentantul unui ONG din Bulgaria.

În urma deciziei similare luate de Ungaria, Uniunea Europeană a blocat numeroase fonduri, care  ar fi trebuit să ajungă în acest stat.