Traian Băsescu despre progeniturile sale

Traian Băsescu despre progeniturile sale Sursa foto: EVZ

Traian Băsescu, despre Cazul „Sf. Pantelimon”: Să nu se pună presiune pe instanțe! Așa cum se punea pe timpul doamnei Kovesi tot cu sprijinul presei. Îi dădea câteva mărgele dna. Kovesi cu ce are de băgat pe televiziuni și în presa scrisă și de bună seama toată lumea avea „Hoțul!”, „Banditul!”. Pe urmă când ajungeau la judecător multe dintre cazuri au căzut. Riscăm să fim în aceeași situație.

În primul moment îți vine să-l înjuri, ceea ce este o reacție foarte normală: Asta, pentru că Gestapoul „Coldea-Kovesi” a fost născut de mintea sa bolnavă și pus în aplicare de oamenii culeși de el din canale.

În al doilea moment însă, înțelegi că cea mai potrivită persoană să vorbească despre dracu, este exact taică-său. Cine îl poate cunoaște cel mai bine, dacă nu el?

Ne puteți urmări și pe Google News
Revista presei