Compania „Tirex Petrol”, dată pe mâna creditorilor. Statul vrea să știe cui vor fi vândute activele

Compania „Tirex Petrol”, dată pe mâna creditorilor. Statul vrea să știe cui vor fi vândute activeleSursa Foto: Facebook

Republica Moldova. Instanța a dispus inițierea procedurii de insolvabilitate a uneia dintre cele mai mari companii petroliere, Tirex. Lista creditorilor este una impunătoare, iar Guvernul a dispus monitorizarea întregului proces.

Cui datorează bani compania „Tirex Petrol”

Cererea introductivă a fost depusă de Ancom Agro, o companie care face parte din grupul Verum, controlat de omul de afaceri Denis Cibizov. Ulterior, la acțiune s-au alăturat alte zeci de companii, care au reclamat datorii istorice.

Administrator al insolvabilității a fost desemnat Dumitru Cucu, care a fost  împuternicit de instanță să preia bunurile companiei. Acesta urmează să prezinte instanței de insolvabilitate, până pe 1 octombrie 2024, tabelul definitiv al creanțelor.

Ședința de validare a datoriilor a fost stabilită pentru luna noiembrie 2024.

Datele oficiale arată că  Tirex Petrol are doar la stat datorii de aproximativ 37 milioane lei.

Benzinărie, compania Tirex/ Sursa foto: Facebook

Guvernul impune control special pentru orice tranzacție

Săptămâna trecută, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a dispus monitorizarea procesului. Totul, deoarece Tirex Petrol deține spații și infrastructură critică de stocare în domeniul petrolier, care sunt esențiale pentru securitatea națională. Astfel, autoritățile au cerut administratorului de insolvabilitate să depună documentele necesare pentru a obține aprobarea prealabilă pentru toate acțiunile sale.

„Tirex Petrol” S.A., companie aflată în insolvabilitate, deținătoare de spații și infrastructură critică de stocare în domeniul petrolier, se încadrează în domeniile de importanță pentru securitatea statului. S-a solicitat notificarea companiei pentru a depune pachetul de documente în vederea solicitării aprobării prealabile pentru administratorul de insolvabilitate și a părților în favoarea cărora ar putea avea loc înstrăinarea de active., se arată în decizia Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională.

Tirex Petrol deținea 80 de benzinării atunci când a fost privatizată, în anul 2000. Pachetul majoritar de acțiuni a fost cumpărat de Mabanaft-Moldova GmbH din Elveția, care ulterior și-a vândut cota.

Noul proprietar, Estcon Construct din Ialoveni, a cumpărat activele cu 10 milioane de euro.