Grindina, combătută cu o dronă de producție moldovenească. Proiect realizat cu ajutorul României
- Maria Dima
- 4 august 2024, 15:26
Republica Moldova. Grindina și ploile torențiale din această vară au distrus sute de hectare de culturi agricole. În Republica Moldova există, în prezent, 132 de puncte de lansare a rachetelor antigrindină, distribuite în 24 de raioane, asigurând protecția a aproximativ un milion 668 de mii de hectare de teren agricol. Zonele afectate de vremea extremă se află, însă, în zonele neprotejate de sistemul antigrindină.
Dronă de producție moldovenească, în parteneriat cu România
În acest context, Ministerul Agriculturii a anunțat că, în cadrul unui proiect cercetare realizat în parteneriat cu România, este testată o dronă de producție moldovenească ce ar putea combate grindina și în regiunile respective.
„O dronă care va fi dotată cu cartușe cu reagent activ și iudoră de argint care nemijlocit se utilizează la protecția antigrindină. Vom vedea care sunt efectele acestor cercetări. Sistemul rachetară are trei tipuri de interdicție când nu pot să lansezi rachete. Este vorba de interdicția aviatică, când este o cursă aviatică, fii de pasageri, marfar sau altceva.
O altă interdicție ar fi interdicția de hotar, atunci când noi nu putem să lansăm la o distanță de 15 km până la hectar în direcția hotarului și este interdicția de localitate, acolo unde localitățile sunt cu o populație mai mare de 10.000 de locuitori. Localitatea să nu fi prea întinsă”, a declarat, pentru radiomoldova.md, Vasile Șarban, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Rachete antigrindină, procurate din Bulgaria
Vasile Șerban a mai precizat că sistemul cu rachete este cel mai eficient sistem antigrindă. El a dat asigurări că în stocuri există suficiente rachete antigrindă pentru acest an, acestea fiind procurate din Bulgaria și au o eficiență de 96 de procente.
Costul unei rachete cu rază scurtă este de 270 de euro, în timp ce una cu rază lungă ajunge la 400 de euro. Pentru 2024, Guvernul de la Chișinău a alocat 20 de milioane de lei pentru achiziționarea rachetelor antigrindină.