Marile dezamăgiri pe care le-a trăit spionul Philby!

Marile dezamăgiri pe care le-a trăit spionul Philby!sursă foto: Dreamstime

Marile dezamăgiri ale marelui spion Philby! A încercat oare să se sinucidă în URSS? Detalii neștiute din viața sa de roman.

Kim Philby a fost un mare spion. Infam, agent dublu cum a fost numit, asta nu-i diminuează cu nimic din talentul de a scăpa printre degete atâtor servicii de informații zeci de ani. Să nu uităm, a intrat în spionaj în 1934, fiind deconspirat pe deplin abia în 1963. Asta în condițiile în care a fost monitorizat din 1951. Chiar și în 1963, le-a scăpat britanicilor printre degete.

Philby spionul racolat fără să se știe că era spion deja! Misiunea vieții în Spania franchistă

Kim Philby a fost un student talentat. La Cambridge, avea un cerc de prieteni „open-minded” le-am zice astăzi. Iubeau alcoolul, unii femeile, cum era Philby, alții aveau relații homosexuale, fumau jucau bridge. O pasiune în comun a tuturor era lupta contra nedreptății cum ziceau ei. Era o ocupație de cafenea sau de pub am zice, numai că GRU, spionajul sovietic a găsit în ei un mijloc de a-și extinde influența. Pur și simplu, cei cinci membri ai grupului au început să fie sprijiniți discret, cât să fie acceptați în cercurile înalte britanice.

Philby a acceptat să lucreze pentru sovietici din 1934. Detesta colonialismul. Era talentat ca jurnalist. Era iubit de femei și foarte inteligent. Stalin îi dă misiunea vieții: aceea de a-l asasina pe Franco, în timpul războiului civil spaniol. Philby avea acoperire de reporter de război. Ajunge la generalissimul Franco cu o valiză în care era camuflată o bombă. Bomba trebuia activată când Philby avea să termine interviul cu Franco. Din cauza supraîncălzirii datorate climei din Spania, circuitele electrice s-au activat automat.

Philby atunci a jucat magistral. Deși el purta valiza, profitând de neatenția gărzilor generalissimului Franco, a ascuns-o și apoi l-a alarmat că ar putea să i se pună o bombă. Explozia l-a rănit grav, Franco a scăpat și l-a decorat pe Philby, omul lui Stalin care voise să-l lichideze. Grav rănit, Philby executase prima sa misiune într-un fel. Adică Franco s-a văzut vulnerabil, iar Stalin deși a pierdut Războiul Civil Spaniol, mai târziu i-a lichidat pe majoritatea comuniștilor interbrigadiști ca troțkiști.

Philby demască planurile CIA de rezistență anti-comunistă

Philby ajunge grație influenței sovietice, spion al serviciilor britanice MI6. Deși în serviciile britanice lucra celebra Vera Atkins, originară din Galați, Philby a scăpat de filtrele pentru cei recrutați (ca să nu fie eventual deja spioni). A ajuns să fie om de legătură cu CIA în anii războiului dar și după, când CIA dorea să finanțeze desanturi anticomuniste în statele din spatele Cortinei de Fier.

Philby a fost sigur implicat în distrugerea de către NKVD și GRU a mișcărilor anticomuniste din Albania și Bulgaria. Deși, despre un spion nu se va ști niciodată totul, este de presupus că a fost implicat și în lichidarea Rezistenței din România până la mijlocul anilor 50. Pur și simplu, detașamentele Securității cădeau fix în spatele punctelor de rezistență, ajungeau la punctele de parașutare.

Legendarul Kim fuge la Odessa

O enigmă, desigur, rămâne faptul că deși de prin 1938 mărturisise unei apropiate că el sprijină cauza sovietică, aceasta a păstrat  aproape 25 de ani secretul adică până în 1962, când la Tel Aviv, a băut un cocktail cu un agent MI5. De prin 1951, Cambridge Five începea să se clatine. Doi membri ai grupului au fugit la Moscova. Philby a fost arătat cu degetul de presă și anchetat de oficiali, dar nu s-au găsit probe cum că el ar fi fost „numărul 3”.

Misteriosul Kim s-a retras din MI6 dar a primit o însărcinare modestă, evident, tot ca acoperit. A ajuns reporter la Beirut. Se dorea cumva ținerea lui sub observație. În 1963, după discuția Florei Solomon cu Victor Rotschild, un agent MI6 primește misiunea demascării lui Philby. Philby e convingător, cere timp să-și lase lucrurile în ordine, Agentul, nu se știe dacă a făcut-o din prostie sau era sedus de faima lui Philby a acceptat. Philby a fugit cu o navă bulgărească, aceasta, după mărturiile timpului, a pornit în larg rupând parâmele de la cheiul portului, navă care avea ca destinație Odessa, port sovietic.

A lucrat pentru MI6 din nou? A fost păcălit de KGB?

Destinul a făcut ca spionul să mai trăiască 25 de ani, adică până în 1988. Adică a mai trăit o perioadă egală cu aceea în care se știa că fusese spion dublu și nu a fost prins. Despre viața sa în URSS circulă multe legende. Unii au scris că niciodată nu a fost primit într-un sediu KGB de teama ca nu cumva să fi fost „întors” de britanici. Adică de fapt, să fi fost deliberat scutit de arestare în 1956, când paradigma războiului rece se schimbase după destalinizarea lui Hrusciov.  Tot aceștia spun că niciodată n-ar fi avut gradul de colonel KGB (numele NKVD-MGB din 1954).

Se mai spune că prin 2016, au fost publicate imagini cu Philby predând cursuri ofițerilor temutei poliții secrete est-germane STASI, create de un alt legendar spion, Markus Wolf. Acolo ar fi explicat cum reușise să dejoace planurile rezistențelor susținute de CIA și MI6. El ar fi spus că a dorit evitarea războiului mondial cu URSS la care s-ar fi ajuns dacă CIA ar fi reușit în acele misiuni.

A încercat să se sinucidă? S-a recunoscut învins și dezamăgit?

Suspiciunile KGB față de el erau cumva justificate. Kim s-a plimbat ani de zile prin Moscova anilor 80. Vedea veteranii celui de Al Doilea Război Mondial refugiați în vodka și stând la cozile interminabile ale crizei sistemului de după venirea lui Gorbaciov. Pe străzi, nemulțumirea față de Războiul din Afghanistan era mare. Vedea frig, foame, intreruperi de electricitate, copiii veteranilor, văduvele disprețuite.

Decorațiile veteranilor cu care ei sperau să capete respect la cozi creau dispreț. S-a spus că Philby chiar s-a gândit să se sinucidă. Era păzit ca nu cumva să se apropie de ambasadele americană sau britanică. Cu toate că-l aștepta închisoarea pe viață, viața din Moscova în a cărei glorie crezuse er ca o închisoare pentru el. Era păzit să nu se sinucidă, fiindcă pentru URSS ar fi fost o piedere simbolică.

Epilog

Kim Philby a murit la 11 mai 1988, la Moscova. Nu se știe dacă oamenii care aveau acces la el fuseseră sau nu recrutați de britanici. Nu se știe dacă nu cumva, impresiile sale despre cenușiul Moscovei n-au ajuns în Apus, fiindcă spionii MI6, CIA, în ultimii ani ai Războiului Rece raportau ce vedeau și informațiile erau preluate în presa britanică. Un lucru este cert...Philby, așa infam cum este considerat, el nu a recunoscut niciodată morții cauzați de informațiile furate de el, se considera soldat pe frontul secret, știa că și englezii și americanii furau secrete de unde puteau.

El rămâne poate cel mai mare spion din prima parte a Războiului Rece....

 

Ne puteți urmări și pe Google News