Avioane de vânătoare turceşti vor păzi cerul din Bulgaria

Avioane de vânătoare turceşti vor păzi cerul din Bulgaria Avioane F-16. Sursa foto: Dreamstime.com

Avioane de vânătoare turceşti vor intra și vor ieși în și din spaţiul aerian din Bulgaria pentru a scoate avioanele ostile.

Acord între Bulgaria și Turcia pentru poliția aeriană

Sofia şi Ankara au semnat un acord în acest sens. Acesta a fost aprobat recent şi de Consiliul de Miniştri de la Sofia, însă, pentru a fi pus în practică, va fi votat şi în Parlamentul bulgar.

Asemenea operaţiuni de air policing se realizează de câţiva ani între forţele aeriene bulgare şi cele ale României şi Greciei.

Ce fac avioanele din Turcia în Bulgaria

Schema prevede ca în cazul unor zboruri ale avioanelor din state ostile în apropiere de spaţiul aerian al uneia dintre aceste ţări să se ridice avioanele de vânătoare care sunt de serviciu în doar una din aceste ţări.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel se economiseşte carburant şi ore de zbor. Bulgaria a solicitat paza spaţiului aerian din cauza problemelor pe care le are cu întreţinerea singurelor sale avioane de luptă MiG-29.

Acordul pe care Bulgaria şi Turcia îl vor semna nu este o înţelegere pentru paza în comun a cerului, cum a fost cea cu SUA şi Italia (în cazul acesteia, avioane ale unor state străine au baza în Bulgaria).

Bulgaria

Bulgaria. Sursa foto: Dreamstime

Turcia, a doua forță aeriană din NATO

Acest acord va fi valabil doar pentru operaţiuni transfrontaliere, adică urmărind un avion care a încălcal spaţiul aerian bulgar, avioane de vânătoare turceşti să poată intra în spaţiul aerian al Bulgariei.

Forţele aeriene turceşti sunt pe locul doi ca mărime în NATO, cu aproape 700 de avioane de luptă. Ideea de a semna un astfel de acord este din anul 2018, dar până acum nu s-a transpus în practică.

În altă ordine de idei, Serviciul Naţional de Pază va primi şase clădiri de la gospodăria Evksinograd, a mai decis recent guvernul de la Sofia. Consiliul de Miniştri nu mai are nevoie de acestea, potrivit ziarului bulgar 24Chasa.

(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Revista presei