Volkswagen, lider pe piața auto europeană. Nemții au cele mai mari vânzări. Dacia, date surprinzătoare

Volkswagen, lider pe piața auto europeană. Nemții au cele mai mari vânzări. Dacia, date surprinzătoareVolkswagen. Sursa auto. Facebook/Volkswagen

Europa. Pe piața auto se pare că cele mai căutate autoturisme sunt mașinile compacte. Pe acest sector, vânzările în primul semestru din acest au crescut cu 11,5%, de altfel, cea mai mare creștere din toate segmentele. Modelul cel mai căutat a fost Volkswagen Golf.

Volkswagen Golf domină piața auto din Europa

Potrivit analizei făcută de experții de la Data Force, în intervalul ianuarie-iunie 2024 Volkswagen Golf a fost vândut în peste 125.500 de unități. Motiv pentru care marca germană a redevenit cea mai căutată pe segmentul turismelor compacte și a doua după Dacia Sandero pe întregul clasament al vânzărilor.

Vânzările Volkswagen Golf au crescut cu peste 42% în primul semestru din 2024. Skoda Octavia vine pe locul doi în spatele nemților în topul celor mai vândute autoturisme compacte. Cehii au înregistrat o creștere a vânzărilor cu 25%, peste modelele Toyota Corolla și Peugeot 308 și Ford Focus.

Opel Astra, Kia Niro, Citroen C4, Kia Ceed și Cupra Leon se numără printre modele preferat de clienții europeni. Piața auto din Europa a fost marcată în primele șase luni din acest an de vânzări în volum de 837.400 de turisme compacte.

Volkswagen Golf domină piața auto

Volkswgen Golf. Sursa foto: Facebook/Volkwagen

Dacia Duster și Ford Puma, în top 5 cele mai bine vândute SUV-uri subcompacte

Chiar și cu revigorarea vânzărilor pentru Skoda și Volkswagen, SUV-urile subcompacte rămân în continuare cele mai vândute autoturisme ale Europei, categorie din care fac parte Dacia Duster și Ford Puma. Volkswagen domină și această categorie. Producătorul german a vândut 105.300 de unități din modelul VW T-Roc, pe locul doi se află coreeni de la Toyota Yaris Cross, iar pe trei Peugeot 2009. N

Valoarea totală a vânzărilor pe acest segment a însumat 1,22 milioane de unități vândute. În privința producătorului autohton Dacia și modelului produs la fabrica Otoșan de la Craiova, vânzările plasează Duster și Puma în top 5 cele mai vândute SUV subcompacte pe locurile 4 respectiv 5 cu câte 85.900 și 83.700 de unități comercializate.

Primele zece locuri sunt completate de Renault Captur, Volkswagen T-Cross, MG ZS, Skoda Kamiq și Nissn Juke. Vânzările SUV-urilor compacte au însumat peste un milion de unități comercializate, o cifră care se apropie de cea raportată anul trecut.

SUV Volkswagen

SUV Volkswagen. Sursa foto: Facebook/Volkswagen

Volkswagen domină segmentul SUV-urilor compacte

Volkswagen ocupă din nou prima poziție și în acest clasament cu modelul Tiguan. Urmat îndeaproape de Kia Sportage și Nissan Qashqai. De asemenea, Dacia se află în top 10. Pe locul 9 mai exact, cu crossoverul Jogger, vândut în 48.500 de unități.

În pofida faptului că li „s-au cântat prohodul”, subcompactele rămân în continuare un segment important pe piața auto europeană. În intervalul amintit s-au comercializat aproximativ 957.000 de unități. Adică al treilea cel mai bine vândut segment de autoturisme în primele șase luni ale anului în curs.

Dacia Sandero punctează la capitolul cel mai vândut autoturism din toate clasele. Producătorul autohton a vândut puțin peste 144.000 astfel de  unități, urmat apoi de Renault Clio, Peugeot 208 și Citroen C3, toate comercializate în peste 100.000 de unități. Opel Corsa este singurul model care a înregistrat o scădere a vânzărilor, potrivit profit.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News