Cum se luptă „primul oraș petrolier din lume” cu moștenirea combustibilului fosil? Este o întrebare des pusă acum de către mulți analiști din acest domeniu de activitate. Și este vorba despre Baku, capitala Azerbaidjanului, care se întâmplă acum să fie orașul-gazdă Cop29. Însă, se observă o schimbare semnificativă de pe vremea când era cunoscut ca fiind Orașul Negru. Dar acest summit trebuie să facă mai mult decât să „albească” fațada unui stat petrolier.

La doar câțiva kilometri de locul de desfășurare a următoarei conferințe ONU privind schimbările climatice din Baku se află un cartier care, timp de mai bine de un secol, a fost cunoscut drept Orașul Negru. Fiecare casă și fabrică era plină de funingine, de la petrolul care era extras și rafinat aici, pe malul Mării Caspice.

Povestea primului oraș petrolier din lume

Baku a fost primul oraș petrolier din lume. Puțurile de pionierat au fost săpate în anii 1840, urmate de rafinării din 1859. Alfred Nobel și frații săi au venit în acel deceniu și au înființat ceea ce a devenit o industrie majoră. Ceea ce a contribuit cu o parte considerabilă din averea lor la instituirea premiului Nobel.

Oamenii se mândresc cu faptul că petrolul produs aici a contribuit la câștigarea celui de-al doilea război mondial. Deoarece a aprovizionat armata rusă care lupta împotriva lui Adolf Hitler pe frontul de est. Încă mai există puțuri de petrol în Baku. Ale căror pompe cu piston se mișcă în ritm.

În timp ce rachetele de semnalizare ale rafinăriilor se detașează clar de orizontul nocturn. În prezent, combustibilii fosili reprezintă 90% din exporturile Azerbaidjanului. Pionierul petrostatului este încă una dintre primele 10 economii cele mai dependente de petrol și gaze din lume. Au dispărut, însă, clădirile pătate de negru care au dat porecla orașului.

Albirea

În ultimele două decenii, o operațiune intensivă de curățare a transformat centrul orașului Baku în „Orașul Alb”. Blocurile din epoca sovietică au fost reclădite cu fațade de un bej strălucitor. Stilul secolului al XIX-lea este atât de convingător, încât este greu de crezut că cele mai multe dintre acestea au abia 10 ani vechime.

Singurele indicii sunt pe câteva străzi unde transformarea nu a fost încă finalizată. Iar noile fațade îngrijite contrastează cu o priveliște din spate a betonului scorojit.

Azerbaidjanul speră să realizeze aceeași transformare în sectorul energetic, mai întâi pe cont propriu. Iar apoi asupra celorlalte economii ale lumii, care se hrănesc cu petrol. Președintele Ilham Aliyev a declarat că țara sa se află „în faza activă a tranziției ecologice”. Cu obiective de a genera 30% din electricitate din surse regenerabile până în 2030, față de aproximativ 7% în prezent.

Transformarea

Guvernul construiește vaste ferme solare în câmpiile de lângă Baku. Și are planuri ambițioase pentru un interconector care să exporte energie cu emisii reduse de carbon în Georgia și apoi pe sub Marea Neagră în România și Ungaria. „Nu putem nega existența industriei combustibililor fosili. Deoarece este o sursă majoră de venit pentru multe țări. Și nu este ceva ce poate fi abandonat peste noapte”, a declarat pentru The Guardian Yalchin Rafiyev, negociatorul principal al Azerbaidjanului la Cop29.

„Cel mai important lucru este cum percep țările și companiile producătoare de combustibili fosili adevărata provocare legată de climă și cum acționează într-un mod responsabil?”, adaugă el. Azerbaidjanul face deja o schimbare. Petrolul reprezintă acum o parte din ce în ce mai mică din exporturile sale.

Cu toate acestea, exporturile de gaze au compensat mai mult decât suficient deficitul. Iar investițiile masive transformă acum o țară petrolieră într-un gigant al gazelor. Azerbaidjanul intenționează să își crească producția de gaze cu o treime în următorul deceniu.

Salvarea Europei?

Aliyev a prezentat acest lucru drept contribuția sa la salvarea Europei de agresiunea lui Vladimir Putin în Ucraina vecină. Le-a spus miniștrilor UE în această primăvară că este un „dar de la zei”. Și că Azerbaidjanul are „responsabilitatea” de a ajuta Europa.

Nu este neobișnuit ca o țară producătoare de petrol să găzduiască o astfel de reuniune. Țara gazdă de anul trecut, Emiratele Arabe Unite, care dețin a șaptea cea mai mare rezervă de gaze din lume, a ridicat multe sprâncene prin numirea lui Sultan Al Jaber, directorul general al companiei sale petroliere naționale, Adnoc, în calitate de președinte al Cop28.

Multe alte țări producătoare de combustibili fosili au deținut președinția, printre care Regatul Unit în 2021, Qatar în 2012, Canada în 2005 și Brazilia în 1992. Adică atunci când a fost elaborată Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice. Anul viitor, Brazilia va organiza Cop30 la Belém, în Amazon.

Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că Brazilia a devenit recent membră a cartelului petrolier Opec+. Și și-a stabilit obiectivul de a crește producția de la 3,7 milioane de barili pe zi la 4,8 milioane până în 2028.

Convenții despre climă, în țări petroliere

Laurie van den Burg, responsabil cu finanțele publice în cadrul grupului de campanie Oil Change International, a declarat că există o „disonanță cognitivă în centrul diplomației climatice internaționale”. Care a fost exemplificată de națiunea gazdă. „Pe de o parte, promițând să prezinte planuri climatice naționale în conformitate cu limita de 1,5C. În timp ce, în același timp, crește producția de combustibili fosili”, a spus ea.

„Dacă această parte din Cop (EAU, Azerbaidjan și Brazilia, n.r.) nu recunoaște că nu există planuri climatice aliniate la 1,5C cu mai multă infrastructură de cărbune, petrol și gaze, riscă să își bată joc de mobilizarea fără precedent care a condus la decizia Cop28 de a elimina treptat combustibilii fosili”, adaugă oficialul.

Eforturi depuse

Pentru guvernul Azerbaidjanului, nu există nicio contradicție în a fi un exportator de petrol și gaze și a depune eforturi pentru a limita temperaturile globale la 1,5°C peste nivelurile preindustriale.

Nigar Arpadarai, care deține o poziție importantă în echipa Cop29 în calitate de campion la nivel înalt al ONU, a declarat: „Nu cred că „oil-shaming” este un lucru bun. Da, suntem o țară petrolieră și gazieră. Aceasta este istoria noastră. Acesta este locul de unde venim. Dar facem o mulțime de lucruri. Ne angajăm și avem un impuls puternic către o nouă paradigmă”.

Progresele privind criza climatică ar fi imposibile fără implicarea țărilor petroliere și gaziere, a adăugat Arpadarai. „Nu este calea cea bună să izolăm țările cu petrol și gaze. Trebuie să fim solidari. Agenda climatică este o agendă globală. Toate țările trebuie să încerce împreună să rezolve problema”, a spus ea, citată de The Guardian.