Netanyahu, întâlnire cu Trump. Kamala Harris, criticată

Netanyahu, întâlnire cu Trump. Kamala Harris, criticată Donald Trump și Netanyahu. Sursă foto: Facebook

Statele Unite. La o zi după ce s-a întâlnit cu Joe Biden și Kamala Harris, Benjamin Netanyahu a purtat o discuție și cu Donald Trump. Acesta din urmă a vorbit despre relația strânsă pe care o are cu reprezentantul Israelului, însă n-a omis să o acuze pe contracandidata sa, Kamala  Harris, de comentarii „lipsite de respect” la adresa războiului din Israel.

Donald Trump, atac la adresa Kamalei Harris

Fostul preşedinte american Donald Trump şi-a lăudat relaţia strânsă cu Benjamin Netanyahu, când l-a primit, vineri, pe premierul israelian, la Mar-a-Lago, staţiunea sa din Florida. Trump a profitat de ocazie pentru a o critica pe vicepreşedinta americană Kamala Harris, contracandidata sa în alegerile prezidenţiale, acuzând-o de comentarii "lipsite de respect" despre războiul antiterorist din Gaza. Trump a subliniat că remarcile lui Harris nu au fost foarte amabile față de Israel și s-a întrebat cum ar putea cineva de origine evreiască să voteze pentru ea, considerând că poziția ei a fost clar neprietenoasă față de statul Israel.

Netanyahu s-a întâlnit cu Trump, candidatul republican în cursa prezidenţială americană din 2024, la o zi după discuţiile purtate cu preşedintele democrat Joe Biden şi cu vicepreşedinta Kamala Harris. În aceste discuții, Harris a făcut presiuni pentru o încetare a războiului contra teroriștilor palestinieni din Gaza, invocând numărul de civili morți.

Trump i-a salutat pe Netanyahu şi pe soţia acestuia, Sara, cu căldură, consolidându-și astfel imaginea de susținător ferm al Israelului.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Cred că remarcile ei au fost lipsite de respect", a spus Trump. "Nu au fost foarte amabile cu privire la Israel. De fapt, nu ştiu cum o persoană care este evreu poate vota pentru ea. Dar asta depinde de ei. Dar, după părerea mea, ea a fost cu siguranţă lipsită de respect faţă de Israel", a comentat Trump, potrivit The Times of Israel.

"Dacă vom câştiga, va fi foarte simplu. Totul se va rezolva şi asta foarte repede. Dacă nu câştigăm, atunci veţi ajunge la războaie majore în Orientul Mijlociu şi poate la un al treilea război mondial. Acum sunteţi mai aproape de un al treilea război mondial decât oricând de la al Doilea Război Mondial încoace. Nu am fost niciodată atât de aproape pentru că avem oameni incompetenţi care ne conduc ţara", a mai spus Trump.

Donald Trump și Netanyahu 2

Donald Trump și Netanyahu. Sursă foto: Facebook

Netanyahu speră ca vizita în SUA să fie de bun augur

Netanyahu și-a exprimat speranța că vizita sa în Statele Unite va conduce la un acord de încetare a focului mai rapid. „Sper să fie aşa. Dar cred că timpul va spune”, a declarat el reporterilor.

Premierul israelian a subliniat că există un impuls în eforturile de a obține o încetare a focului datorită presiunii militare exercitate de Israel și a anunțat că va trimite o echipă la discuțiile de la Roma pentru a avansa aceste eforturi.

Trump a fost nemulțumit de Netanyahu atunci când acesta l-a felicitat pe Joe Biden pentru victoria în alegerile prezidențiale din 2020, alegeri pe care Trump le contestă, susținând în mod fals că au fost fraudate.

Recent, Trump l-a criticat pe Netanyahu pentru deficiențele de securitate israeliene care au permis atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, care a dus la ofensiva israeliană în Gaza. Cu toate acestea, Trump a respins orice sugestie de tensiuni între el și Netanyahu, subliniind relația lor foarte bună și schimbările de politici implementate în timpul președinției sale, precum mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv la Ierusalim și retragerea din acordul nuclear internațional cu Iranul.

Sondajele de opinie indică o cursă strânsă între Harris și Trump pentru Casa Albă, ceea ce determină lideri mondiali precum Netanyahu să echilibreze relațiile cu ambele tabere politice din SUA.

Kamala Harris, presiuni asupra lui Netanyahu

Vicepreședinta Kamala Harris a făcut presiuni asupra premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru oprirea războiului antiterorist din Gaza, în cadrul discuțiilor purtate joi, care au fost urmărite cu mare interes pentru a vedea cum ar putea evolua politica americană dacă Harris va deveni președinte. Iar Kamala Harris a spus că, deși Israelul are dreptul să se apere, modul în care face acest lucru este de asemenea important.

În privat și în public, membrii delegației lui Netanyahu au fost dezamăgiți de unele dintre remarcile făcute de Harris, potrivit unei persoane familiarizate cu această chestiune.

Iar zeci de Democrați, majoritatrea din extrema stângă radicală a partidului și susținători ai teroriștilor palestinieni, au boicotat discursul lui Netanyahu,. Cu toate acestea, Netanyahu a apărat acțiunile armatei israeliene, susținând necesitatea acestora în contextul securității naționale a Israelului.

Netanyahu l-a menționat pe Trump în discursul său din Congres

Dar, în discursul avut la mijlocul acestei săptămâni, Netanyahu a lăudat sprijinul oferit de Biden pentru Israel. Chiar și așa, în aplauzele republicanilor, el a menționat politica pro-Israel a fostului președinte Trump. Netanyahu a apreciat decizia lui Trump de a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, un obiectiv vechi al conservatorilor care i-a înfuriat pe palestinieni.

De asemenea, el a subliniat importanța Acordurilor Abraham, acorduri istorice negociate de SUA și semnate în timpul mandatului lui Trump, care au normalizat relațiile bilaterale dintre Israel, Bahrain și Emiratele Arabe Unite.

Teroriștii palestinieni au ucis 1.200 de persoane și au luat 250 de ostatici în atacul din 7 octombrie, conform bilanțului israelian. Aproximativ 115 ostatici sunt încă reținuți, deși Israelul crede că o treime dintre aceștia sunt deja morți. Oficialii israelieni estimează că aproximativ 14.000 de luptători ai grupurilor teroriste islamiste, inclusiv Hamas și Jihadul Islamic, au fost uciși sau capturați, dintr-o forță pe care o estimau la peste 25.000 la începutul războiului.

 

Revista presei