Alarmiștii climatici și marea lor dezamăgire. Maldive nu s-a scufundat, iar casa lui Obama de la malul mării este bine-mersi

Alarmiștii climatici și marea lor dezamăgire. Maldive nu s-a scufundat, iar casa lui Obama de la malul mării este bine-mersiCreșterea nivelului mării, Sursa foto: Dreamstime

Nivelul mării este în creștere la nivel global. Sunt studii care atestă acest lucru și nimeni nu poate contesta acest fenomen. Dar, un lucru pe care alarmiștii îl susțin nu are la bază niciun studiu concret. Vorbim despre afirmațiile conform cărora încălzirea globală cauzată de creșterea de CO2 în atmosferă conduce automat la creșterea nivelului mării.

În cartea „Nu există criză climatică”, autorul David Craig prezintă de fapt cum stă situația. El prezintă, în modul ironic caracteristic, că aceste idei nefondate ale alarmiștilor nu se bazează în realitate pe ceva concret.

CO2 afectează creșterea nivelului mării?

Prin diverse diagrame, David Craig precizează în carte anumite lucruri esențiale, dovedind astfel că alarmiștii climatici se înșală. „Dacă ne uităm la o diagramă a emisiilor de CO2 din activitățile umane (excluzând utilizarea terenurilor), putem vedea că acestea au început cu adevărat să crească abia după aproximativ 1950. Cu toate acestea, nu există nicio accelerare a creșterii nivelului mării la care v-ați aștepta dacă nivelul mării ar fi direct legat de încălzirea globală cauzată de creșterea nivelului de CO2 atmosferic.”

Emisii anuale de CO2 din activități umane, incepand cu 1800

Totodată, David Craig prezintă în carte încă o problemă care ridică semne de întrebare. „O a doua problemă cu afirmațiile alarmiștilor climatici conform căreia creșterea CO2 atmosferic din arderea combustibililor fosili provoacă încălzire care duce la creșterea nivelului mării, este că nivelul mării nu crește peste tot. De fapt, la Stockholm (Suedia) nivelul mării pare să scadă”.

Într-o notă amuzantă, el vine cu o explicație: „Nu știu nimic despre obiceiurile de igienă personală ale alarmiștilor climatici și ale activiștilor Extinction Rebellion și ale altora convinși de ei. Dar dacă ar fi făcut vreodată o baie, ar ști că apa caută o suprafață plană. Teoretic, creșterea nivelului mării ar putea varia în diferite locații geografice din cauza schimbărilor majore ale curenților oceanici. Dar orice creștere a nivelului mării cauzată de expansiunea termică și topirea gheții din cauza încălzirii globale ar fi aceeași în toate locațiile geografice. Însă, datele disponibile sugerează că creșterile (și scăderile) nivelului mării sunt destul de diferite în diferite părți ale lumii.”

Barack Obama, fan înfocat al pericolelor schimbărilor climatice

David Craig mărturisește faptul că, Barack Obama, fostul președinte al SUA este unul dintre cei mai mari susținători ai „pericolelor schimbărilor climatice antropice catastrofale care cauzează creșterea periculoasă a nivelului mării”. În anul 2008, după ce a câștigat primul mandat la Casa Albă, el a venit cu un avertisment în fața oamenilor. „Știința este incontestabilă. Nivelul mării crește, am văzut secetă record, foamete răspândită și furtuni care devin mai puternice cu fiecare sezon de uragane”.

Dar, dacă Obama credea cu adevărat în ceea ce a zis despre creșterea nivelului mării, de ce oare, 11 ani mai târziu, el și-a achiziționat o casă situată fix pe malul mării. O casă în valoare de 11, 75 milioane de dolari. Proprietatea, întinsă pe aproape 30 de acri în Martha’s Vineyard, o insulă exclusivistă la sud de Cape Cod în Massachusetts, nu este doar lângă marea despre care se spune că se ridică rapid, ci include și propria plajă privată. Însă, partea cu adevărat surprinzătoare relatată de David Craig în cartea sa acum urmează.

El zice așa: S-ar părea că dl Obama nu a citit ediția din 1 octombrie 2019 a Martha’s Vineyard Times. Aceasta a avertizat că insula Martha’s Vineyard era deja expusă riscului de creșterea nivelului mării, deoarece: „Conform Grupului Interguvernamental pentru Schimbările Climatice, se estimează că nivelul mării va crește, în medie, între 12 și 48 de inci până în 2050 și între 12 și 72 de inci până în 2100”. Acest lucru ar duce la inundarea regulată a proprietăților de coastă precum cea cumpărată de familia Obama.” Însă fostul președinte american poate sta liniștit, căci previziunile oamenilor de știință par a fi total greșite.

Maldive trebuia să dispară încă din 2018

Ajungând pe cealaltă parte a globului, autorul spune că, dacă studiile din 1988 erau într-adevăr reale, 1.196 de insule din Maldive trebuiau să fie sub apă încă din 2018.

Iată ce scria într-un ziar din 1988: “Maldive - O creștere treptată a nivelului mării amenință să acopere complet această națiune din oceanul Indian cu 1196 de insule mici în următorii 30 de ani, potrivit autorităților. Însă, sfârșitul Maldivelor și al celor 200000 de locuitori ai săi ar putea veni mai repede dacă rezervele de apă potabilă vor seca până în 1992, așa cum se prevede.”

Și cu toate acestea, Maldive este bine mersi la suprafață și în zilele de astăzi. În ciuda faptului că alarmiștii climatici erau ferm convinși de spusele lor.

Lacurile devin mai mari?

Dacă aveați impresia că alarmiștii climatici s-au oprit cu aceste afirmații catastrofale, vă înșelați. În 2013, un jurnalist susținea următoarele: „Nu este un secret pentru nimeni că, parțial din cauza schimbărilor climatice, nivelurile apei din Marile Lacuri devin foarte scăzute. Devine o astfel de problemă încât șase senatori americani din statele Marilor Lacuri – senatorii Levin, Durbin, Franken, Brown, Schumer și Stabenow – sunt supărați pe președintele Obama pentru că a trecut cu vederea lacurile în Planul său de acțiune pentru climă”.

Ei au scris și o scrisoare adresată președintelui de atunci Obama. „Anul acesta, nivelurile apei din Marile Lacuri au atins noi minime istorice. Ele au împiedicat grav transportul comercial, punând în pericol navigația de agrement și pescuitul, devastând industria turismului, amenințând generarea de energie electrică, compromițând infrastructura de alimentare cu apă și exacerbând problemele cauzate de speciile invazive. În special, impactul schimbărilor climatice asupra comerțului ar trebui să fie de cea mai mare importanță.”

Ei bine, poate credeți că de această dată aveau dreptate. Poate credeți că Marile Lacuri au ajuns în punctul în care au secat de tot. Însă, și de această dată, previziunile erau cât se poate de false. În carte, Craig spune: „Dar clima poate fi uneori o creatură frustrant de încăpățânată. Pare să-i facă plăcere să facă exact opusul a ceea ce au prezis catastrofiștii climatici adesea mercuriali. Aproape de îndată ce catastrofiștii au început să țipe despre un dezastru ecologic cauzat de scăderea nivelului apei în Marile Lacuri, din cauza CAGW, U.S. Geological Survey a arătat că nivelul apei a încetat să scadă și a început să crească către noi niveluri record.”

Despre autor

David Craig este un autor britanic. El a  fost și consultant în management. În cartea sa din 2005, „Jecmănirea: Povestea scandaloasă din spatele mașinii de consultanță a managementului financiar” a criticat lăcomia și practicile dubioase ale consultanților.

A adoptat un pseudonim și a creat editura "The Original Book Company" pentru a publica "Jecmănirea”. După ce a vândut 10.000 de exemplare, următoarele două cărți au fost publicate de editura comercială Constable. Însă, a păstrat pseudonimul pentru a beneficia de succesul primei cărți.

Dacă sunteți curioși, puteți comanda cartea lui David Craig de la „Editura de carte”.

articol sustinut