Aniversare în lacrimi pentru Marina Cârnaț. Mesaj emoționant transmis în online
- Nicolae Comănescu
- 24 iulie 2024, 14:25
Republica Moldova. Eveniment special pentru Marina Cârnaț și soțul ei, Teodor. Marți, 23 iulie, Mareo, ultimul membru al numeroasei familii, a împlinit vârsta de 1 an.
Mesaj transmis de Marina Cârnaț cu ocazia zilei de naștere a lui Mareo
Prilej cu care Marina a transmis un mesaj emoționant, în mediul online, pe contul de Instagram. „Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări”, a scris mama micului sărbătorit.
„Cu inima plină de emoție și recunoștință, sărbătorim ziua de naștere a celui mai mic dintre cei nouă copii ai noștri – MAREO. Poate că aceasta va fi ultima oară când trăim miracolul primei aniversări. Fiecare dintre copiii mei mi-a umplut viața cu bucurii și provocări unice, iar acest moment mă face să reflectez asupra tuturor binecuvântărilor primite”, a mai transmis Marina în mesajul postat pe rețeaua de socializare.
Apoi, a precizat că, în familia Carnaț, este posibil ca Mareo să fie ultimul copil. „Dacă acesta este ultimul nostru copil, să fie înconjurat de toată iubirea și înțelepciunea pe care am acumulat-o în această călătorie minunată a maternității, pentru tot restul vieții!”
Cum a devenit cunoscută în mediul online
Cuplul Marina și Teodor sunt părinții a nouă copii. Mama a devenit foarte cunoscută în mediul online, acolo unde a adunat peste 300.000 de urmăritori pe Instagram. Datorită notorietății, a câștigat și un important contract de publicitate. Marina promovează un produs și se laudă că, datorită lui, a reușit să ajute peste 10.000 de familii să ducă un stil de viață mai sănătos, conform cancan.md.
S-au născut multe controverse în Basarabia, în mediul online, legat de acest produs „minune”, care ar ajuta la slăbit. Mai multe persoane care au adoptat așa-zis stilul de viață sănătos s-au plâns că ar avea probleme de sănătate. Iar cei care le sunt mentori au spus că așa li se detoxifiază organismul.