Schemă nouă de escrocherie la Chişinău. Este folosit numele companiei Meta

Schemă nouă de escrocherie la Chişinău. Este folosit numele companiei Meta Sursa Foto: Arhiva EVZ

Escrocherie cu folosirea numelui companiei Meta. O nouă schemă a fost pusă în aplicare la Chişinău. Ţinta escrocilor sunt persoanele în vârstă, cărora li se promite venituri fabuloase din investiţii.

Aceştia vorbesc exclusiv în limba rusă, nu cunosc engleză, se dau angajaţi ai companiei Meta şi folosesc cartele de telefonie mobilă din Republica Moldova şi din România. Fiind întrebaţi de unde telefonează, spun că din oficiul companiei Meta din Belgia.

Ulterior, aceştia nu mai pot fi contactaţi la numerele de telefon de pe care au sunat.

Schemă de escrocherie la Chişinău. Anunţul de pe Facebook

De două săptămâni pe reţeaua Facebook este promovat un anunţ, în limba rusă, precum că Meta oferă oportunităţi de câştig online. În special pentru pensionari şi persoane cu dizabilităţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anunţul este însoţit de un tabel pe care sunt indicaţi mai mulţi ani. Cei care accesează anunţul sunt invitaţi să apese pe anul de naştere.

Escrocherie la Chişinău. Tabelul din anunţ

Escrocherie la Chişinău. Tabelul din anunţ/ Sursa foto: EvZ

După aceasta apare un alt tabel, în care potenţiala victimă trebuie să indice numele şi prenumele, numărul de telefon, dacă are economii şi restanţe la plăţile comunale.

Apoi urmează anunţul în rusă că înregistrarea a decurs cu succes şi persoana care a aplicat va fi telefonată în timpul apropiat.

„Investiţii” în aur şi petrol

Pentru a deconspira schema, ne-am înregistrat şi noi, alegând un an de naştere pentru a ne da pensionari.

Am fost telefonată a doua zi. O voce tânără de bărbat, care s-a prezentat Alexei, m-a salutat amabil şi a întrebat ce ocupaţie am, dacă dispun de un card bancar şi despre veniturile pe care le a,.

Acesta a întrebat mai întrebat dacă îmi ajung bani pentru un trai decent şi dacă am pe cineva apropit care să mă ajute.

Pentru a fi mai convingătoare, i-am spus că sunt cu dizabilităţii locomotorii, sunt absolut singură şi am nevoie de bani pentru o intervenţie chirurgicală.

Interlocutorul mi-a dat asigurări că pot să câştig bani suficinţi ca să duc un trai decent, să achit operaţia şi să-mi angajez un îngrijitor.

Interlocutorul a spus că este vorba de investiţii în aur şi petrol, apoi a început să ne ţină o lecţie „ce este o investiţie”.

Cum sunt furaţi banii

Condiţia pe care o pun escrocii este ca victima să „achiziţioneze” aur, petrol şi gaze naturale, achitând „marfa” pe un cont special pe care îl indică ei.

„Dumneavoastră vă gestionaţi singuri banii din cont. Ivestiţi o sumă, vindeţi mai scump, iar diferenţa revine în contul Dumneavoastră. Pentru început trebuie să investiţi cel puţin 5000 de lei (cca 240 euro n.r.)”, ne-a comunicat interlocutorul.

După „investiţie”, victima nu mai recuperează niciun ban.

Scheme de escrocherie la Chişinău. Poliţia face cu greu faţă

În Republica Moldova sunt puse în funcţie diferite scheme de escrocherie online. Iar oamenii legii fac cu greu faţă invenţiilor şmecherilor.

Până nu demult, timp de câteva luni a funcţionat schema „rudei implicate în accident”. Sute de persoane în etate au fost anunţate la telefon că o rudă de a lor fie că este victima unui accident rutier, fie că a ucis pe cineva cu maşina. Şi este nevoie urgent de o sumă mare de bani pentr a-l ajuta.

În plasă au căzut mai mulţi bătrâni credul, care au rămas fără economii. Poliţia din Chişinău a anunţat recent că a reţinut câţiva suspecţi din reţeaua de escroci.

Sâmbătă, poliţia din Chişinău a reţinut un grup de presupuşi escroci care au deposedat de 500.000 de lei (25821 euro) o femeie în vârstă de 68 de ani.

Reţinerea escrocilor

Reţinerea ecrocilor/ Sursa foto: Pliţia RM

În perioada aprilie - iulie 2023, membrii grupării au câștigat încrederea victimei, promițându-i profituri mari din investiții financiare. Ei au obținut accesul la telefonul acesteia prin instalarea aplicațiilor AnyDesk și TeamViewer.

Ulterior, au efectuat transferuri neautorizate de pe cardurile bancare ale victimei și au contractat credite în numele ei.

Revista presei