Viitorul președinte, văzut de Traian Băsescu. Favoriții la turul doi prezidențial

Viitorul președinte, văzut de Traian Băsescu. Favoriții la turul doi prezidențial Traian Băsescu Sursa foto: Captura video

București. Traian Băsescu rămâne unul dintre cei mai importanți oameni politici ai României. Chiar dacă s-a retras de pe scena politică, opiniile fostului șef al statului atrag atenția.

 

Viața politică duce lipsa unui lider cu suficientă autoritate și viziune, capabil să impună un proiect comun la care să adere atât politicenii cât și cetățenii. Partidele se confruntă cu o criză acută de cadre, iar românii nu au încredere în actorii de pe scena politică. În aceste condiții, fostul președinte al României, rămâne un personaj cu greutate.

Traian Băsescu, despre calendarul electoral

Fostul președinte al României a vorbit despre alegerile prezidențiale și parlamentare de la finalul anului. Traian Băsescu a catalogat calendarul electoral stabilit de PSD și PNL drept necinstit. În opinia sa, intercalarea alegerilor parlamentare între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale este o manevră necinstită. Aceasta este menită să sporească șansele partidelor ai căror candidați vor ajunge în turul al doilea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Organizatorii alegerilor, PSD și PNL, trag speranța că reprezentanții lor se vor confrunta în runda finală. Însă, fostul președinte nu crede că se va întâmpla chiar așa, în ciuda aranjamentelor.

„Cred că sunt cele mai necinstite alegeri, mai necinstite decât cele comasate de la europarlamentare şi locale şi sunt necinstite pentru că au intercalat alegerile legislative. De fapt în acel moment vor fi doi oameni calificaţi în turul doi şi chemi electoratul să voteze pentru Parlament. Păi, electoratul se va îndrepta către cei doi şi va neglija orice speranţă legată de celelalte partide. Nu e o soluţie, este necinstită.”, consideră fostul preşedinte.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu Sursa foto: EVZ

Pe cine vede în turul doi

Traian Băsescu a făcut o serie de comentarii referitoare la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an. El a vorbit despre principlaii candidați și despre șansele pe care le au să ajungă în turul al doilea. În opinia sa, în acest moment, doar Marcel Ciolacu poate fi sigur că va ajunge în runda finală. Aceasta deoarece are în spate PSD, pe care îl descrie drept un mastodont.

Fostul președinte nu-i dă șanse lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, dacă va candida fără un partid în spate. Băsescu nu-l vede câștigând alegerile din postura de independent. Nici lui Nicolae Ciucă, generalul care conduce PNL, nu-i dă foarte multe șanse. El crede că românii s-au cam săturat de rezerviști. În schimb, surprinzător, consideră că Elena Lasconi, candidata USR, ar avea șanse la o finală.

„Categoric PSD-ul îşi va băga om în turul doi. Probabil că la al doilea om trebuie să ne aşteptăm la doamna Lasconi sau undeva în zona suveraniştilor, dar nu cred că, spre exemplu Simion va fi capabil să intre în turul 2. Pentru că lumea se va dumiri. Dacă mai face Şoşoacă vreo câteva ca asta din prima zi la Parlamentul European, oamenii îşi vor da seama că aceşti oameni au fost votaţi şi sunt inutili”, a afirmat Traian Băsescu, la Digi 24.

El și-a explicat alegerea, Elena Lasconi, arătând că, dintre candidații anunțați, nu vede pe altcineva capabil să facă acest lucru. De altfel, a recunoscut că aceasta este preferata sa și i-a recomandat să fie modestă și deschisă față de cei care doresc să i se alăture.

Elena Lasconi

Elena Lasconi, Sursa foto: Facebook / Elena Lasconi

Șanse reduse pentru candidatul PNL

Traian Băsescu a evaluat și șansele candidatului PNL, generalul Nicolae Ciucă, la alegerile prezidențiale. Acesta și-a anunțat candidatura într-un interviu pe care l-a acordat în Statele Unite. Traian Băsescu nu-i dă foarte multe lui Ciucă, spunând că românii s-au cam săturat de rezerviști. Mai ales că, spune el, nu au existat unități militare, câți generali are Armata.

„Nu, uitaţi-vă la Ciucă şi pe urmă după experienţele cu generali s-ar putea ca românii să se cam sature de rezervişti care au împânzit şi televiziunile şi locurile de muncă în instituţii. Peste tot rezervişti, devenim o ţară în care administraţia se face de către rezervişti. Dacă vă uitaţi, uitaţi-vă câţi îşi spun sunt general cu patru stele. Păi n-a avut România în toată istoria aia, atâtea divizii, câţi generali avem, câţi spun că sunt generali. Ce-au comandat generalii?”, a mai spus Băsescu.

Mircea Geoană

Mircea Geoană Sursa foto: Facebook

Fostul președinte nu-l vede nici pe Mircea Geoană candidat la alegerile prezidențiale, fără un partid în spate. El nu crede că adjunctul NATO are prea multe șanse din poziția de independent. Mai mult, chiar dacă va câștiga, fără susținerea unor formațiuni parlamentare nu va reuși să-și promoveze programul electoral.

„Ca independent nu-l văd câştigând şi rămâne întrebarea cealaltă. Dacă prin absurd câştigi ca independent, ce faci după?  Nu ai un suport parlamentar pentru un program pe care o să-l susţii în campanie. Ce faci? (...)  Şi eu am numit un premier, l-am numit pe Ponta şi la ce mi-a folosit. Aveau 60% în parlament, ce puteam să fac?  Trebuia să respect Constituţia, să dau premierul unei formaţiuni care poate face o majoritate”, a explicat fostul preşedinte al României.

Nicolae Ciucă, ce crede Traian Băsescu despre el

Nicolae Ciucă Sursa foto, Facebook / Nicolae Ionel Ciucă

Traian Băsescu, cel mai bun și cel mai rău președinte

Fostul șef al statului se descrie drept cel mai bun președinte pe care l-a avut România, iar totodată, drept cel mai rău. Traian Băsescu și-a explicat punctul de vedere arătând că percepția asupra mandatului său a fost dată de mass-media. În funcție de televiziunea preferată, românii l-au catalogat „rău” sau „bun”.

„Eu. Şi unul şi altul. Depinde la ce televizor vă uitaţi”, a răspuns Traian Băsescu râzând.

El a vorbit și despre omul în relația cu care, crede, a greșit foarte mult. Este vorba despre fostul președinte al PD (PDL) Petre Roman, pe care l-a înlocuit după 2000. Acesta, însă, a spus Traian Băsescu, nu este singurul.

„Am greşit în relaţia cu destui oameni. Dar probabil că trebuia să găsesc o soluţie când am câştigat alegerile în Partidul Democrat şi Petre Roman nu a mai vrut să rămână în partid. Cred că acolo am făcut o greşeală. Trebuia să găsesc o soluţie. Petre Roman este cel faţă de care mă simt obligat”, a răspuns fostul preşedinte.

 

 

Revista presei