Timp de secole, mumiile au fost prețuite în Europa nu pentru valoarea lor istorică, ci pentru presupusele lor beneficii medicale. Practica de a consuma părți din mumii egiptene antice – și, mai târziu, din cadavre îmbălsămate de orice fel – a început în secolul al XI-lea.

Totul a pornit, scrie istoricul Karl Dannenfelt, de la o serie de traduceri greșite și neînțelegeri.

Cum ajuns europenii să mănânce mumii?

Povestea mâncatului de mumii se bazează pe un singur cuvânt: mumia. Prețuită pentru calitățile sale vindecătoare, mumia era o substanță găsită pe un singur versant de munte persan. Aceasta se scurgea din asfaltul negru. Denumită după cuvântul local pentru ceară, "mum", substanța era folosită în scopuri medicale și câștigase reputația în lumea arabă ca fiind scumpă, prețioasă și eficientă.

Dar când europenii occidentali au început să întâlnească lumea islamică și să-i traducă textele, o singură traducere greșită a dus la confuzie generalizată cu privire la semnificația mumiei. Conform lui Dannenfelt, o varietate de traducători din secolele XI și XII au identificat greșit mumia ca fiind o substanță exudată din trupurile conservate din mormintele egiptene.

O parte din confuzie a venit din similaritatea cuvântului mumia cu cuvântul mumie. Europenii occidentali, fascinați de descoperirile antice din Egipt, au adoptat conceptul – iar mumia a devenit asociată cu trupurile îmbălsămate în loc de asfaltul prețios dintr-un munte persan.

Canibalismul medical

Traducerile greșite și neînțelegerile medicale s-au combinat acum cu o altă credință eronată, dar de lungă durată. Oamenii credeau că trupul uman conținea proprietăți care puteau vindeca alți oameni.

De generații, oamenii au practicat ceea ce este acum cunoscut drept canibalism medical în încercarea de a-și îmbunătăți sănătatea. De la credința că sângele gladiatorilor putea vindeca epilepsia până la utilizarea grăsimii umane în remedii casnice, canibalismul medical era vogă în Europa medievală. Cu apariția mumiei, practicienii medicali credeau că au descoperit o nouă sursă de produse vindecătoare făcute din trupul uman.

Mumia era prescrisă pentru orice, de la dureri de cap la atacuri de cord. Dintr-o dată, oamenii jefuiau mormintele egiptene nu doar pentru bijuterii sau ceramică, ci și pentru trupurile din interior. Vânzătorii isteți au început să colecteze și să vândă mumii. Cererea a depășit rapid oferta, ducând la o comerț intens cu mumii false. Hoții de trupuri și comercianții neetici au început să transforme cadavrele proaspete și trupurile criminalilor executați, ale sclavilor și ale altora în „mumii” în încercarea de a profita de această modă.

Hoții de trupuri „furau noaptea trupurile celor spânzurați”, scria un observator. Acesta menționa că trupurile erau apoi îmbălsămate cu sare și droguri, uscate într-un cuptor, apoi măcinate în pulbere pe care farmaciștii o adăugau în remediile lor casnice.

Victorienii și egiptomania

Egiptomania era atât de pronunțată în Anglia în perioada victoriană încât „desfacerea” mumiilor a devenit o activitate populară în sălile de conferințe, spitale și chiar în casele private în secolul al XIX-lea, pe măsură ce bărbații britanici se întorceau acasă din expedițiile arheologice, din posturile coloniale sau din tururile de vizitare cu trupuri pe care le jefuiseră din mormintele egiptene, potrivit NIH.

În ciuda unei interdicții asupra exportului de antichități, europenii continuau să caute mumii atât pentru a-și satisface curiozitatea.  Abia în secolul al XIX-lea târziu utilizarea mumiei a încetat definitiv.

Totuși, fascinația lumii pentru „remediile” egiptene antice rămâne. Încă există creme „magice” și alte produse de îngrijire a pielii care folosesc motive egiptene antice în materialele lor publicitare.