Disconfort termic la nivel alarmant în Republica Moldova. Aerul va arde

Disconfort termic la nivel alarmant în Republica Moldova. Aerul va ardeSoare. Sursa foto: dreamstime.com

Republica Moldova. Temperaturi caniculare, în Republica Moldova, astăzi, 9 iulie, cu maxime ce vor fi greu de suportat. În funcție de regiuni, valorile vor oscila între 32 și 34 de grade Celsius, după cum au informat meteorologii. Soarele va arde cu putere, nu vor fi nori și șansele de precipitații sunt inexistente. Minima zilei ajunge la 23 de grade Celsius.

Zi caniculară în Republica Moldova, temperaturi foarte ridicate

Se vor consemna 34 de grade la Cahul, vor fi 33 de grade Celsius la Chișinău, Ștefan-Vodă și Bălți, vor fi 32 la Briceni și Rîbnița. Disconfortul termic se va face simțit pe tot teritoriul Basarabiei, au anunțat specialiștii meteo. Mâine. valorile termice se vor încadra între 31 și 34 de grade Celsius.

Și în România va urma un val de aer extrem de cald, care va persista aproximativ două săptămâni.

Azi, 9 iulie, se va extinde în toată țara începând. Disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime se vor încadra între valorile de 32 și 38 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi de 12 - 13 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali și 23 - 26 de grade Celsius pe litoral și în zona Dealurilor de Vest.

Zi infernală și în România

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități local în nord și centru și pe arii extinse în restul teritoriului României. Marți, cerul va fi variabil, vor exista unele înnorări după-amiază, atunci când este posibil să apară averse torențiale însoțite de descărcări electrice și ușoare intensificări ale vântului, mai ales în Carpații Occidentali și Meridionali, precum și în nordul Carpaților Orientali și izolat în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat, au anunțat meteorologii.

Căldura excesivă se va resimți din plin și în București. Disconfort termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul urmează să fie mai mult senin, iar șansele de precipitații sunt extrem de mici, conform ANM.