Putin a dat drumul la propagandă. Cum își justifică eșecul penibil de la Kiev

Putin a dat drumul la propagandă. Cum își justifică eșecul penibil de la Kiev Vladimir Putin / Sursa: Arhiva EVZ

Moscova. Vladimir Putin dă vina pe statele occidentale pentru eșecul încercării de ocupare a Kievului. În primele zile ale invaziei armata rusă a încercat, fără succes să ocupe capitala Ucrainei.

Dictatorul de la Kremlin a prezentat propria variantă cu privire la eșecul armatei sale din jurul Kievului. El a dat vina pe statele occidentale care l-ar fi păcălit să oprească ostilitățile.

Vladimir Putin dă vina pe Occident

Armata rusă a atacat Ucraina pe 24 februarie 2024. Ordinul de atac a fost dat la prima oră, după ce, timp de mai multe luni, Vladimir Putin a dat asigurări statelor occidentale că nu va iniția nici o operațiune militară asupra vecinului său.

Dimineața devreme, coloane de blindate rusești au pătruns în Ucraina, din Belarus, prin sud și prin est. Susținută de forțe aeriene net superioare armatei ucrainene, armata rusă a avansat până la porțile Kievului. Orașul a fost pus sub asediu. Elicopterele ruseşti au atacat aeroportul militar Hostomel, la marginea capitalei ucrainene.

Atacul asupra Kievului a pierdut din elan pe măsură ce zilele treceau, iar apărarea ucraineană, mai mobilă a început să distrugă blindatele rusești. La sfârșitul lunii martie, Vladimir Putin a trebui să-și recunoască eșecul, primul din război, de la Kiev. Unitățile rusești au fost retrase, una câte una, și transferate în alte regiuni. Kremlinul anunța, la vremea respectivă, că nu și-a dorit să ocupe capitala, și anunța o nouă fază a războiului, în est.

După doi ani de război, Vladimir Putin prezintă un alt scenariu. De această dată nu mai spune că nu și-a dorit să ocupe Kievul, așa cum susținea în 2022. El dă vina pe țările occidentale pentru eșecul înregistrat. Liderii Lumii libere l-ar fi păcălit să oprească ostilitățile.

Război în Ucraina

Război Ucraina. Sursa foto: Arhiva EVZ

Noua variantă a dictatorului de la Kremlin

Vladimir Putin a declarat că trupele sale nu au reușit să ocupe Kievul în trei zile din cauza unei înșelătorii puse la cale de țările occidentale. El spune că ar fi primit o solicitare de a opri focul pentru negocieri cu Ucraina. Forțele ucrainene nu ar fi respectat înțelegerea, iar ostilitățile au continuat.

„Când trupele noastre se aflau lângă Kiev am primit o ofertă, chiar o cerere urgentă, din partea partenerilor din Occident să oprim focul și ostilitățile ca unele lucruri să poată fi negociate cu Ucraina. Și asta am făcut, a existat acest episod. Ucrainenii nu au oprit ostilitățile. Iar apoi autoritățile ucrainene ne-au spus că nu pot controla toate unitățile pentru că există unele care nu ascultă de autoritățile de la centru”, a povestit Vladimir Putin.

Potrivit spuselor sale, ar fi decis să ridice asediul Kievului nu pentru că trupele sale ar fi eșuat, ci pentru că așa i s-ar fi propus. El spune că înțelegerile la care s-a ajuns în timpul discuțiilor de pace de la Istanbul ar fi fost încălcate. Iar acesta este motivul pentru care nu vrea să oprească războiul.

„Nu spun nici mai mult nici mai puțin. Asta în primul rând. În al doilea rând, ni s-a cerut să retragem trupele din Kiev pentru a putea stabili condițiile pentru pace. Am făcut asta și din nou am fost înșelați. Toate înțelegerile la care s-a ajuns în Istanbul au fost aruncate la gunoi. Iar asta s-a întâmplat în repetate rânduri. De asta pur și simplu nu putem opri focul”, a spus Vladimir Putin, în cadrul unei conferințe de presă.

Pacea pe care o dorește Vladimir Putin

Vladimir Putin și-a prezentat propria variantă cu privire la pacea cu Ucraina. El s-a întâlnit cu premierul maghiar Viktor Orban care s-a erijat într-un emisar de pace, la Moscova. Dictatorul de la Kremlin a cerut ca Ucraina să-și retragă trupele cele patru regiuni pe care le-a anexat în est şi sud, relatează EFE şi AFP.

„Este vorba despre retragerea completă a tuturor forţelor ucrainene din 'republicile populare' Doneţk şi Lugansk, precum şi din regiunile Zaporojie şi Herson”, a afirmat Vladimir Putin într-o declarație de presă alături de Viktor Orban,

El a evocat necesitatea rezolvării crizei din Ucraina într-o discuţie „francă şi utilă” cu premierul ungar. Putin a spus că Rusia nu caută o „simplă încetare a focului” sau o pauză în conflict, ci doreşte soluţionarea „completă şi definitivă” a acestuia.

El și-a prezentat propriul scenariu în urmă cu câteva săptămâni, înaintea summitului pentru pace în Ucraina din Elveţia.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News