Bulgaria. Firmele sunt în capcana unor salarii în creștere şi a unei productivități scăzute

Bulgaria. Firmele sunt în capcana unor salarii în creștere şi a unei productivități scăzuteBulgaria. Sursa foto: Dreamstime

Bulgaria trebuie să facă reforme curajoase pe piața muncii şi în învățământ, pentru că riscă ca economia sa să devină mult prea necompetitivă.

Bulgaria, probleme cu creșterile nejustificate de salarii

Cheltuielile cu forța de muncă cresc foarte mult şi, cu toate acestea, nu reușesc să recupereze rămânerile în urmă față de UE, iar productivitatea rămâne scăzută. Mediul investițional, care rămâne în urmă serios față de țări comparabile precum România și Croația, trebuie, de asemenea, îmbunătățit foarte multe.

La astfel de concluzii au ajuns economiștii, la cea de-a doua conferință anuală organizată de Consiliul de Analiză Economică din cadrul Ministerului Finanțelor de la Sofia. Consiliul reunește economiști recunoscuți la nivel internațional și realizează analize independente asupra unor probleme - cheie. Ritmul de creștere al salariilor l-a depășit cu mult pe cel al productivității.

În același timp, există deficite foarte grave pe piața muncii și companiile sunt nevoite să se întreacă privind salariile. Acest lucru creează riscuri foarte mari privind competitivitatea economiei, a comentat Goeff Gottlieb, director regional principal al FMI. În ciuda creșterii costurilor cu forța de muncă, salariile nominale rămân relativ scăzute în raport cu UE, iar apropierea veniturilor este lentă, deoarece nu are ce să împingă economia înainte.

Potrivit lui Gottlieb, în ​​acest context, este esențial ca Bulgaria să folosească potențialul tinerilor inactivi din punct de vedere economic, a căror pondere este mare. Decalajul privitor la rezultatele educaționale ale elevilor față de cei din Europa Centrală și ale celor din noilor state membre este prea mare, este nevoie de o reformă îndrăzneață, inclusiv în finanțarea educației, a comentat Gottlieb.

Bulgaria, codașă la investiții

De importanță-cheie pentru dezvoltare va fi creșterea investițiilor. Bulgaria este serios în urmă privind nivelul investițiilor totale în comparație cu țări comparabile din UE precum România și Croația, a comentat prof. Kaloian Ganev, membru al Consiliului și profesor la Universitatea „St. Kliment Ohridski” din Sofia. Nivelul investițiilor este deosebit de scăzut în clădirile şi unitățile nerezidențiale, adică în grupul care include infrastructură, fabrici și clădiri de birouri, a comentat Ganev.

Legat de aceste investiții se remarcă o tendință negativă puternică în perioada de după 2015 și până în prin 2023, ele sunt la cele mai scăzute niveluri din ultimele două decenii.

Urmează să fie îmbunățățit atât nivelul investițiilor publice, cât şi cel al investițiilor private, a comentat Desislava Nikolova, economist principal la Banca Mondială. Memorandumul economic al băncii privind Bulgaria, dat publicității anul trecut, arată că, în cazul în care se menține actualul ritm de creștere, fără reforme ambițioase, PIB-ul pe cap de locuitor nu va atinge nivelurile mediii europene, în următorii 15 ani.

Și eficiența investițiilor trebuie îmbunătățită

Pentru a se ajunge la recuperarea rămânerilor în urmă privind salariile, este necesară o creștere economică de 4% din PIB, a spus Nikolova. Acest lucru nu are cum să se întâmple fără o îmbunătățire semnificativă a productivității, a capitalului uman şi a investițiilor, a adăugat Nikolova.

Potrivit lui Jeff Gottlieb de la FMI, eficiența investițiilor trebuie, de asemenea, îmbunătățită. Cu toate acestea, faptul că fondurile nu sunt cheltuite eficient nu ar trebui să fie un obstacol pentru a nu se face investiții, a comentat Gottlieb.

Potrivit datelor prezentate de el, îmbunătățirea eficienței investițiilor are potențialul de a conduce la economii de ordinul a 2% din PIB. Gottlieb a subliniat că există și un potențial de economisire în ceea ce privește reducerea subvențiilor fiscale individuale.

Potrivit acestuia, în general, Bulgaria ar trebui să se gândească la mai multe venituri în buget. Gottlieb a evidențiat, de asemenea, contribuția mare a "extravaganțelor" fiscale la creșterea inflației. În Bulgaria, nu doar oferta, ci și cererea are o contribuție serioasă la creșterea inflației, iar pentru aceasta există impulsuri fiscale, a subliniat Gottlieb.

(Articol de Tania Petrova, Sega; Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)

Ne puteți urmări și pe Google News