Euro 2024. Slovacia, gest nemaivăzut vreodată în istoria fotbalului. S-a întâmplat înaintea meciului crucial cu România

Euro 2024. Slovacia, gest nemaivăzut vreodată în istoria fotbalului. S-a întâmplat înaintea meciului crucial cu RomâniaRomânia la Euro 2024 Sursa foto: Facebook

Euro 2024 aduce o mișcare inedită a staff-ului tehnic slovac, chiar înainte de ultimul meci din grupă, cu reprezentativa României. Partida este programată pentru miercuri, 26 iunie, de la ora 19.00.

Jurnaliștii prezenți la conferința de presă organizată de staff-ul Slovaciei au rămas surprinși. În locul tehnicienilor de la care așteptau comentarii cu privire la viitorul meci, a apărut un personaj surpriză. Declarațiile de presă au fost susținute de bucătarul lotului.

Inedit la Euro 2024

Bucătarul lotului slovac de fotbal, Branislav Krizan, a fost trimis în fața jurnaliștilor, la conferinţa de presă, înaintea meciului cu România, scrie lequipe.fr. Oficialii slovaci și-au justificat decizia spunând că doresc să spargă rutina acestor întâlniri. În opinia lor, conferințele de presă din timpul competițiilor majore, precum Euro 2024, sunt monotone și plictisitoare. Oficialii echipelor repetă, de fiecare dată, aceleași lucruri pe care le știu toți.

Drept urmare, departamentul de comunicare al Slovaciei a decis să vină cu o inovație la Euro 2024. Astfel, în fața jurnaliștilor a ajuns un membru mai puţin vizibil al delegaţiei. De această dată a fost vorba despre Branislav Krizan care a vorbit despre munca sa la echipă. Anterior, slovacii au făcut același lucru, trimițându-l pe cel însărcinat cu echipamentul jucătorilor,

Acum, după declarațiile obișnuite ale portarului Martin Dubravka, bucătarul Krizan a acaparat toată atenția. Timp de 40 de minute a vorbit în fața reprezentanților presei internaționale, acreditată la Euro 2024

„Toată lumea găteşte şi oamenii în general iubesc acest lucru, îi interesează enorm. Aşa că sunt foarte fericit să vorbesc despre meseria mea”, a spus bucătarul slovac la Euro 2024.

Branislav Krizan

Branislav Krizan bucătarul Slovaciei Sursa foto, Instagram

Indiscrețiile bucătarului slovac

Branislav este bucătarul oficial al Slovaciei încă din 2010. El a prins împreună cu echipa, mai multe competiții importante. A fost la Cupa Mondială din Africa de Sud, la Campionatul European din Franţa (2016), dar și la cel din 2021. Acum a fost convocat și la Euro 2024, din Germania.

Bucătarul a vorbit despre ceea ce a întâlnit în Germania, la acest campionat. În opinia sa, germanii nu se pricep să gărească orezul. Spune că le-a arătat cum trebuie pregătit acest aliment, iar aceștia au fost impresionați. Și-a încântat audiența dezvăluind că bucătarii din Africa de Sud au avut nevoie de trei săptămâni ca să priceapă cum se taie corect conopida.

În cele din urmă, Branislav Krizan l-a dat în vileag pe cel mai mâncăcios fotbalist din echipa slovacă. Bucătarul l-a indicat pe fundașul central Denis Vavro, despre care spune că are un apetit uriaș pentru carne.

Belgia-Slovacia

Belgia-Slovacia. Sursa foto Facebook

Faza grupelor la Euro 2024, la final

Miercuri, România și Slovacia joacă ultimul meci din faza grupelor, la acest campionat european. Meciul este programat de la ora 19.00, concomitent cu partida dintre Ucraina și Belgia.

În acest moment cele patru echipe din grupă au câte trei puncte, fiind departajate doar de golaveraj. România are nevoie de un scor egal, pentru a acumula patru puncte și pentru a obține calificarea mai departe. Un rezultat de egalitate este la fel de convenabil și Slovaciei.

Naționala României a câștigat cu 3-0 partida de debut la Euro 2024, cu Ucraina, dar a pierdut cu Belgia (2-0). Slovacia a câștigat cu Belgia (1-0), dar a pierdut cu Ucraina (2-1). Astfel s-a ajuns ca ultimele două meciuri să fie cele decisive pentru desemnarea primelor clasate care merg în optimile competiției.

Ne puteți urmări și pe Google News