Alegeri 2024, rezultate. Florin Oancea, PNL, a pierdut Primăria Deva: Îl felicit pe Lucian Rus

Alegeri 2024, rezultate. Florin Oancea, PNL, a pierdut Primăria Deva: Îl felicit pe Lucian RusFlorin Oancea. Sursa foto: Facebook

Florin Oancea, primarul actual, a pierdut alegerile pentru Primăria Deva. Câștigătorul, potrivit rezultatelor parțiale, este Lucian Rus, PSD. Victoria candidatului PSD a fost confirmată şi de către actualul primar, Florin Oancea (PNL), care şi-a recunoscut înfrângerea.

Florin Oancea, PNL, a pierdut Primăria Deva

Lucian Rus, PSD, a câștigat alegerile locale din 9 iunie 2024. Candidatul PSD l-a învins pe Florin Oancea, primarul actual al reședinței de județ. În acest context, Florin Oancea a recunoscut înfrângerea, felicitându-l pe Lucian Rus care a candidat din partea Partidului Social Democrat.

„Am pierdut aceste alegeri. Îl felicit pe Lucian Rus pentru că s-a luptat şi a câştigat. Îi doresc succes în noul mandat. Am să duc acest mandat la bun sfârşit până în luna octombrie, după care voi preda ştafeta. A fost o campanie dură, din punctul meu de vedere cea mai murdară campanie de la Revoluţie.

Toate atacurile au fost concertate înspre mine. Devenii sunt cei care au întotdeauna dreptate. Dacă devenii au considerat că este nevoie de o schimbare, eu le respect punctul de vedere. Am sufletul împăcat că în cei 7 ani de primar mi-am făcut datoria”, a scris actualul primar al municipiului Deva.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „DEVA ESTE ACASĂ!”Florin Oancea, PNL, a pierdut Primăria Deva/ Facebook.

Lucian Rus a mulțumit celor care l-au susținut

Florin Oancea a pierdut alegerile la Deva în fața candidatului PSD. Viitorul primar a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au fost alături de el în toată această perioadă. Lucian Rus este secretar de stat în Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

„Dragi deveni, Vă mulțumesc din suflet tuturor că ați fost alături de mine în această perioadă plină de speranță și optimism. Sprijinul vostru mi-a oferit puterea de a lupta pentru ceea ce este important pentru comunitatea noastră.

Sunt convins că duminică vom fi împreună aici, ACASĂ, pentru a sărbători nu doar o zi specială, ci și un nou început pentru orașul nostru. Împreună, vom transforma valul de simpatie și speranță într-un proiect minunat, de suflet, care va aduce beneficii pentru toți devenii”, a scris pe social media Lucian Rus.

Ne puteți urmări și pe Google News