PNL bate PSD în Moldova!

PNL bate PSD în Moldova!PNL își va anunța candidatul la prezidențiale Sursa foto: Facebook

PNL bate PSD în Moldova! PNL are mari șanse să câștige alegerile locale în regiunea Moldovei, conform ultimelor cercetări sociologice.

Sondajul arată că PNL are 30% din intențiile de vot ale alegătorilor din zona Moldovei pentru consiliile județene, în timp ce PSD are 31%, fiind însă în scădere. Liberalii sunt astfel la doar 1% în spatele PSD, dar cu mari șanse să depășească PSD până în ziua votului.

La începutul campaniei, Florin Roman coordonatorul PNL pentru alegerile locale, prezent în Moldova, pentru prezentarea candidaţilor din Vrancea, explica cum vor sta lucrurile după scrutinul electoral din data de 9 iunie. Se pare că acesta avea dreptate. El afirma atunci că:

„Am intrat în cantonament pentru finala din 9. Este pentru prima dată când PSD coboară sub 30%, să-i dea Dumnezeu sănătate domnului Ciolacu, şi PNL urcă.

Dacă vom fi deştepţi, şi suntem şi dacă suntem învingători, şi suntem, pentru că i-am bătut şi ultima dată aşa cum trebuie, atunci înainte de 9 iunie vom forfeca cu ei şi PNL va câştiga alegerile locale în România.

Aveţi încredere. Vă spune un om care spune ce se spune. În Moldova se întâmplă ceva şi se întâmplă bine. Timpul PSD-ului în Moldova a trecut. Acum ori niciodată!”, le-a transmis Florin Roman colegilor săi.

Deputatul a mai făcut şi o analogie cu echipele de fotbal din România, comparând PNL şi PSD cu Steaua şi Dinamo. Florin Roman a amintit şi de situaţia din 2020, când, deşi PSD avea cu 150 de primari mai mult, liberalii au ieşit victorioşi în alegerile locale. Motivul: „avem determinare”, spune deputatul PNL.

Alianța PSD PNL conduce detașat în opțiunile pentru alegerile europarlamentare

În același timp, Alianța PSD PNL conduce detașat în opțiunile pentru alegerile europarlamentare, înregistrând 46% din intențiile de vot. Ea este urmată la mare distanță de Alianța USR-PMP-FD, cu 17% și de AUR, care are 14%. Pe locul patru se clasează SOS România, cu 6% din intențiile de vot.

Datele ultimului sondaj intern au fost culese în a doua jumătate a lunii mai, pe un eșantion reprezentativ de 1.824 de subiecți din toată țara.

 

Articol comandat de PNL, CMF 21240015