Planul Marshall sau lungul drum al nopții către zi! De ce americanii nu au perseverat în confruntarea economică din 1947 ci mai târziu?

La 5 iunie 2024, se împlinesc 77 de ani de la momentul lansării oficiale Planului Marshall. Acel plan a fost o inovație deosebită care se predă și azi în marile universități. Toată lumea i-a spus plan de reconstrucție economică postbelică, dar a fost mai mult de atât. A fost un „as”, în termeni specifici tenisului, pe care sovieticii n-au putut să îl contracareze.

Planul Marshall - cum s-a ajuns la acesta?

Începea Războiul Rece, dar nu ca un război economic ci, ca o serie de contre. Trezoreria Americană dorea să știe de ce URSS nu susținea efortul Băncii Mondiale și FMI, instituții create după acordurile de la Dumbarton Oaks ș Bretton Woods. Atunci, ambasadorul american la Moscova Averell Harimann l-a însărcinat pe tânărul secretar al Ambasadei George F. Kennas să ofere o analiză documentată. Acesta a redactat o analiză esențială, trimisă la 22 februarie 1946, căreia i s-a spus Telegrama cea Lungă.

Pe scurt, diplomatul american spunea niște adevăruri esențiale: sovieticii merg doar pe contre în relația cu Occidentul, consideră că trebuie să lupte contra capitalismului, îi disprețuiesc pe marxiștii occidentali (Școala de la Fankfurt regrupată în SUA) și vor căuta mereu să găsească suporteri utili.

Ca urmare a trimiterii Long Telegram, americanii s-au pus pe treabă, căutând soluții. Winston Churchill mai pusese și el gaz pe foc, din postura de fost premier când, la 5 martie 1946, la Fultom Missouri ținuse un discurs unde folosise din nou (dar istoria a înregistrat conform tradiției ca prima oară!) conceptul de Cortina de Fier, pe care Stalin a considerat-o un veritabil act declarativ de război la adresa Uniunii Sovietice. Destul de repede, în 1947, planul a fost gândit de către generalul american George G. Marshall și expus la 5 iunie 1947.

Planul Marshall - de ce a fost unic?

Planul Marshall în niciun caz nu poate fi similar acestor Planuri Naționale de Redresare și Reziliență din era post-Covid 19. Statele vest-europene invitate la Conferința de la Paris din 19 iunie 1947 au fost de acord, cele din Blocul de Est au aflat de la Radio Moscova că guvernele lor au refuzat Planul Marshall! Adică nici nu s-au mai obosit consilierii sovietici să impună guvernelor respingerea planului! Practic, statele vest-europene nu veneau cu proiecte la organismele de finanțare, cu strategii, nici nu o puteau face, pentru că valutele lor erau la pământ, iar, de exemplu, Germania și Berlinul încă erau împărțite în câte patru zone de ocupație.

Planul Marshall a fost unic pentru că el aducea investiții concrete americane. Adică se construiau fabrici de care era nevoie: industrie grea, industrie militară, industrie ușoară, constructoare de mașini, piese, subansamble, tehnică feroviară, autoturisme, Americanii investeau în reparații, reconstrucție, resursa umană care era locală, ofereau salariile. Guvernele beneficiare nu primeau nici măcar un dolar direct. Planul Marshall a prevăzut termenul până la care guvernul american își scotea investiția, apoi fabricile treceau în controlul guvernelor gazdă. Investiția era amortizată prin faptul că americanii asigurau piața de desfacere a produselor fabricate, prin contractarea producției. Rata de rambursare era surplusul rămas după ce se achitau prețul materiei prime, facturile la utilități și se plăteau salariile. Materiile prime erau aduse la prețuri mici, preferențiale pentru noua infrastructură industrială. Așa, industria și economia vest-europene s-au refăcut și, după cel puțin un deceniu, au prosperat.

Care a fost inovația planului

Inovația planului era că se alesese un curs de schimb între dolar și monedele naționale vest-europene avantajos, de dinainte de război. Asta era foarte bine pentru că valutele erau gâtuite de inflație, iar marca germană era practic 0. Așadar, americanii au ajutat economiile occidentale să își revină cât timp monedele lor erau tratate cu respect și nu cu prăpastia reală dintre acestea și dolarul american.

Nu se știe de ce americanii au continuat să susțină după 1947 guverne în exil sau asociații ale emigrației din statele comuniste până pe la mijlocul anilor 70, când puteau să meargă direct pe avans economic. Americanii au preferat să se apropie de China, Iugoslavia, România, să susțină războaie  și intervenții armate în  Cuba, Vietnam, Afghanistan, Iran, America Latină în loc să calce pedala economică așa cum au făcut-o la începutul anilor 80.

George F Kennan și George Marshall au avut dreptate: doar economic americanii puteau câștiga Războiul Rece!