Patru morți și zeci de răniți în Spania. Tavanul unui club din Mallorca s-a prăbușit peste clienți
- Cristian Raducanu
- 24 mai 2024, 14:29
Un eveniment tragic a avut loc în Spania, joi, 23 mai. Tavanul unui club cu două etaje din Mallorca s-a prăbușit peste clienți. Cel puțin patru persoane ar fi murit și alte zeci au fost rănite. Este vorba de localul Medusa Beach din Arenal, o stațiune situată la câțiva kilometri de capitala Palma.
Tragedia în Spania
Potrivit presei locale, patru persoane au murit și alte 27 au fost rănite. Tragedia din Spania s-a petrecut în jurul orei 21:30, ora României. Inițial, s-a prăbușit primul tavan al localului, după care, din cauza greutății mult prea mari a cedat și parterul clădirii.
Majoritatea victimelor rănite sunt turiști și persoane de vârstă mijlocie. Potrivit anchetei preliminară supraîncărcarea este principalul motiv care a condus la prăbușirea localului din Spania. Mare parte din victime se aflau la etajul inferior în momentul prăbușirii. La scurt timp după, incident, premierul Pedro Sanchez a emis un comunicat pe rețelele de socializare.
🚨#Breaking: A restaurant collapse in Playa de Palma, Mallorca has resulted in at least four deaths and 27 injuries.
Search and rescue operations are ongoing, with ten people still trapped.#Mallorca #PlayadePalma pic.twitter.com/S25EINxNQ1
— World News Global (@WorldNewsGb) May 24, 2024
Incidentul s-a produs în jurul orei 21:30, ora României
„Urmăresc îndeaproape consecințele acestui teribil eveniment petrecut pe plaja din Palma”, a scris premierul spaniol Pedro Sanchez, pe rețeaua X. Șeful executivului din Spania a dat toate asigurările că Guvernul va interveni prompt „cu toate mijloacele și echipele necesare”.
Mallorca, una dintre cele mai renumite stațiuni din Spania, este preferata turiștilor nemți și britanici. Incidentul de joi are loc chiar înaintea deschiderii sezonului estival. La orele 23:00 pompierii încă mai căutau victimele prinse sub dărâmături. Șeful pompierilor a dat de înțeles că numărul persoanelor prinse sub dărâmături ar putea crește pe măsură ce operațiile de salvare avansează.
pic.twitter.com/SjrpyQj3BX #Aproximidad #BREAKING #SPAIN #ESPANA
🔴 SPAIN :📹 TRAGIC ROOF COLLAPSE AT THE 2-STOREY MEDUSA BEACH CLUB IN PALMA DE MALLORCA
At least 4 people killed, about 21 people injured.#ULTIMAHORA #Palma #Mallorca #Accident #Accidente #Collapse #Colapso Fue…
— A-Proximidad (@AProximidad) May 24, 2024
Autoritățile din Spania au ridicat și o dronă
Autoritățile din Spania au ridicat deasupra localului prăbușit o dronă pentru a putea identifica mai ușor potențialii supraviețuitori. Printre persoanele decedate s-ar afla trei femei și un bărbat. „S-a auzit foarte tare prăbușirea. Erau extrem de mulți oameni înăuntru. Apoi, dintr-o dată, un sunet foarte puternic… Turiștii erau la etaj… acesta a căzut”, spune un barman care lucra peste drum de Medusa Beach Club.