Câte milioane i-au trecut prin garaj Adelinei Pestrițu. Ce bijuterie pe patru roți conduce acum vedeta
- Maria Pană
- 23 mai 2024, 12:50
Adelina Pestrițu a avut de-a lungul vieții sale numai mașini una și una, în valoare de milioane de euro. Vedeta este o iubitoare a luxului lucru pe care l-a făcut public de la primul Mercedes. Mașina valora la momentul respectiv zeci de mii de euro.
Apoi Adelina a trecut la alt nivel. Și-a cumpărat un Porsche a cărui valoare ajungea aproape de suta de mii de euro. Dar prima dată când a trecut de pragul psihologic de 100.000 de euro a fost atunci când a decis să își cumpere un Range Rover. ”Nu neapărat pentru că este mașina mea preferata de când a apărut.
Milioane pentru bolizi de lux
Ci pentru ca acum suntem și mai nerăbdători să-și facă apariția bebe nr. 2, sa ocupam toate locurile. Abia aștept să o scoatem pe Zeny la o plimbare la munte. E adevărat că ne dorim din tot sufletul și un băiețel. Am lucrat la asta intens în ultima vreme.
Noi suntem pregătiți ca să primim și un băiețel, să întregim familia. (…) Și Zeni își dorește un frățior, să aibă cu cine se juca. E adorabilă, nu ne putem dezlipi de ea. Când ies cu Virgil, ea rămâne cu bunica. Ne-a fost de mare ajutor”, spunea la momentul acela Adelina.
Vedeta are venituri din ce în ce mai mari
Între timp vedeta a reușit să mai treacă un prag psihologic, cel de 200.000 de euro. Acum, Adelina are o nouă mașină pe care și-a dorit-o mult. Vorbim tot despre un bolid 4x4, care are interior făcut pe comandă, portocaliu. Vedeta a revenit la prima iubire, Mercedes, și a cumpărat unul dintre cele mai scumpe modele.
Semn că afacerile merg bine și că nu are nicio apăsare financiară. Adelina Pestrițu este unul dintre cei mai urmăriți influenceri de la noi. Aceasta a câștigat și un premiu internațional de la E!People Choice, din America.