Un avion militar de transport din SUA a adus la Chișinău militarii și tehnica pentru exercițiul militar „Scutul Păcii 2024” („Peace Shield”).
Ajutor din SUA pentru Armata Națională
Ajutorul cuprinde echipamente militare și de apărare non-letale, anunță ambasada SUA în Republica Moldova, într-un comunicat.
Instituția a precizat că o aeronavă de tip C-17 a Gărzii Naționale Aeriene din Carolina de Nord a aterizat pe aeroportul din Chișinău, cu asistență la bord pentru exercițiul „Scutul Păcii”.
Instituția a mai menționat că nava cargo au adus 35 de membri ai Gărzii Carolinei de Nord și ai Forțelor Aeriene ale SUA în Europa.
Militarii moldoveni învață, alături de cei din SUA, tactici de răspuns
„Vor colabora cu Ministerele Republicii Moldova pentru a implementa tactici de răspuns, având ca scop asigurarea celei mai bune protecții cetățenilor moldoveni în cazul situațiilor de urgență civilă”, au precizat reprezentanții ambasadei SUA.
Instituția a mai precizat că au fost livrate și echipamente medicale și de apărare, care vor fi donate Ministerului Apărării, ca parte a asistenței prin grant american.
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a confirmat primirea lotului de asistență din partea Guvernului SUA. „Ajutorul conține echipamente medicale și de apărare non-letale care vin în contextul desfășurării exercițiului Scutul păcii”, a anunțat ministerul Apărării.
Războiul din Ucraina accelerează antrenamentele Armatei Naționale
Reamintim că exercițiul militar „Scutul păcii” se desfășoară, în Republica Moldova, începând cu anul 2009. Manevrele de antrenament au drept scop evaluarea subunităţilor Armatei Naționale, în conformitate cu Conceptul Capabilităţilor Operaţionale (OCC), care este o condiţie obligatorie pentru participarea în operaţiuni internaționale de menţinere a păcii.
Recent, militarii Armatei Naționale din Republica Moldova s-au pregătit alături de colegii lor din România și Statele Unite ale Americii (SUA) în exerciţiul multinațional „JCET-2024” (Joint Combined Exchange Training). Antrenamentele au avut loc la centrele de instruire ale Armatei Naționale, în perioada 1-19 aprilie, după cum anunțau oficialii de la Ministerul Apărării.
Și, tot zilele acestea, Armata Națională va desfășura noi exerciții de mobilizare cu rezerviștii, a informat Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Mobilizarea are loc în perioadele 20-24 mai și 27-31 mai.