Comuna din România aleasă destinația turistică a anului 2024. Este colț de Rai

Comuna din România aleasă destinația turistică a anului 2024. Este colț de RaiSursa foto Dreamstime

Rimetea din județul Alba a primit titlul de destinația turistică în 2024 în cadrul proiectului intitulat Destinațiile FIJET România, aflat la a doua ediție, și datorită membrilor Clubului Presei de Turism – FIJET România.

Rimetea, aleasă destinația turistică a anului 2024

Acest lucru a făcut ca localitatea să fie nominalizată în 1999 pentru a intra în Patrimoniul Mondial UNESCO. Munții cu o înălțime de aproximativ 500-600 de metri oferă o privelişte superbă. Pe lângă arhitectură și peisajele care te încântă de la prima privire, această comună are și o mâncare gustoasă.

rimetea

Sursă foto: Unsplash

Aici se găsesc o mulțime de pensiuni, dar și obiective turistice spectaculoase. Multe persoane vizitează Muzeul Etnografic care are obiecte interesante folosite de mult în activitatea de minerit. La marginea localității se găsește o moară de apă. Turiștii care ajung aici pot merge la Biserica fortificată sau pot vizita cea mai veche casă a satului, care a fost construită în anul 1668 și se găsește pe Strada Nouă.

Un loc în care timpul care că încremenește

„Pe mine zona m-a cucerit. Este un loc în care timpul pare că încremenește, locul ideal unde turistul se poate conecta cu tradițiile și istoria. Rimetea a fost un bogat centru minier și meșteșugăresc, iar Muzeul Etnografic din sat reconstituie o bună parte din istorie.

rimetea

Sursa foto Wikipedia

Prelucrarea fierului, pictura pe mobilă și ornamentele complexe și viu colorate ale portului popular local cu multe influențe străine sunt la loc de cinste în acest muzeu situat în clădirea Primăriei. Arhitectura caselor este unitară, excelent conservată de-a lungul anilor. Casele albe cu obloane verzi și flori la ferestre valorifică patrimoniul cultural local”, a a declarat Liliana Boioglu, jurnalist economic și de turism, potrivit Adevărul.

Toate casele din Rimetea au geamuri verzi

În momentul de față, localnicii trăiesc aproape doar din turism. Comuna se bucură de 25 de ani de un program de finanțare susținut de Sectorul 6 din Budapesta. Prin intermediul acestuia sunt alocați bani pentru restaurarea locuințelor.

În plus, oamenii primesc bani pentru a menține casele la standardul tradiției locale, adică culoare albă la exterior și geamuri verzi. Destinația turistică se află la 56 kilometri de municipiul Alba Iulia, fiind legată de drumurile naționale prin drumul județean DJ 107M. Această comună este ideală pentru familiile care vor să scape de marile orașe și să se relaxeze, dar și pentru cei care adora aventura și distracția.

Ne puteți urmări și pe Google News