Nicu Paleru, îndrăgostit nebunește de Emilia Ghinescu. N-a mai ținut cont că-i căsătorită

Nicu Paleru, îndrăgostit nebunește de Emilia Ghinescu. N-a mai ținut cont că-i căsătorităSursa foto Youtube

Nicu Paleru și Emilia Ghinescu sunt prieteni și colegi de scenă de mai bine de 35 de ani și mulți s-au întrebat dacă au avut o relație amoroasă la un moment dat. Artista a declarat că acesta a fost îndrăgostit de ea, dar că nu a dat curs avansurilor pentru că era căsătorită.

Nicu Paleru, îndrăgostit de Emilia Ghinescu

„El( nr. Nicu Paleru) a fost îndrăgostit de mine, a și recunoscut, dar a fost o dragoste de copii. Nicu este un om atât de bun, atât de sincer, mai rar întâlnești așa ceva și o spun cu mâna pe inimă. În momentul în care s-a îndrăgostit de mine, eu eram într-o relație cu fostul meu soț, n-aș fi putut să mă uit și la el, și la fostul soț.

Pentru mine era doar bărbatul cu care m-am căsătorit. Și Nicu a înțeles lucrul acesta. Amândoi ne-am despărțit în același timp. Eu m-am despărțit în ianuarie, el în vară, undeva în iunie sau iulie. N-am reușit.

El era într-o perioadă grea, avea nevoie de suport, am fost lângă el cu totul din alte puncte de vedere ca și prieteni, ca și o colegă sau am încercat să se ridice pentru că a fost foarte greu. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu și mă bucur că îl văd astăzi atât de bine”, a spus Emilia Ghinescu.

Emilia Ghinescu, despre muzica lui Nicu Paleru

Emilia Ghinescu a mai declarat că toate melodiile pe care le cântau împreună erau compuse de el, dar că nu știe dacă au legătură cu povestea lor.

nicu paleru si emilia ghinescu.v1

Sursa foto Youtube

„Este un om extraordinar. Puțini știu din exterior câte știu eu despre Nicu. Nimeni nu a trăit alături de el așa cum am trăit eu. Nu știu dacă a creat ceva. (nr. Dacă are vreo melodie despre ea). Atunci când cântăm împreună, majoritatea melodiilor sunt create de el. Are talentul acesta de a crea și pentru mine și pentru el.”, a precizat Emilia Ghinescu, potrivit Cancan.

emilia ghinescu

Sursa foto Youtube

Emilia Ghinescu nu iartă infidelitatea

Artista a explicat și cum arată căsnicia perfectă pentru ea. Aceasta a declarat că nu ar putea accepta niciodată ca partenerul ei să aibă o relație în paralel și să fie mințită.

„Nu este femeie care să nu fi fost înșelată. Sunt femei care o caută. Atunci când caută, nu ai cum să nu găsești. Da, am trecut. Sunt foarte sinceră și asumată. Aș ierta oricând o aventură. Adică s-a întâmplat o dată, de două ori cel mult, că după devine obișnuință și mă iei de proastă.

Ți-o iert. Să zicem că ai avut nevoie de o aventură, nu ai gândit, dar o relație în paralel nu aș ierta niciodată. N-aș trece niciodată peste lucrul acesta”, a spus Emilia Ghinescu.

Ne puteți urmări și pe Google News