„Odiseea” venirii Principelui Carol la București! Ar putea fi un scenariu de film! Cât a durat călătoria și cum s-a terminat?

Sunt un pasionat al filmelor istorice și nu am ratat niciunul din cinematografia românească. Evident, recunosc că nu am văzut niciun film sau scenariu cu subiecte palpitante precum debarcarea și trecerea peste graniță a lui Cuza, ori cu venirea lui Carol I în țară. Sunt momente demne de filme istorice de la Hollywood și Buftea, până la Cinecitta.

Odiseea venirii lui Carol I: planul călătoriei, mijloacele de călătorie

La împlinirea a 10 zile de la perioada 18 martie-18 aprilie 1866, în care Ion C. Brătianu negociase, cu mandat de la Napoleon al III-lea cu familia regală a Prusiei și cu marele om politic Otto von Bismarck, venirea în Principatele Unite a celui de al doilea născut al Prințului Karl Anton de Hohenzollern Sigmaringen, Principele Carol s-a decis să își urmeze destinul. Tradiția spune că, deși viitorul împărat Wilhelm I i-ar fi spus „ce să caute un prinț german să fie supus al Sultanului?”, Bismarck chiar îl încuraja.

Să nu uităm că bătrânul vultur german plănuia să pună Viena la respect și nu strica să aibă în coasta Vienei un german pe tronul Principatelor, de unde să tatoneze și Rusia care plănuia revenirea în arenă, după ce Napoleon al III-lea o trimisese în 1856 pe banca de rezeve,

Nu doar mașinațiunile lui Bismarck îl determinaseră pe Carol să accepte. A cerut harta și a văzut că Dunărea, Carpații, Marea Neagră erau aici. Ori, locotenent prusian, veteran al conflictului pentru Schleswig-Holstein, tânărul Carol a înțeles că țara asta ar avea un viitor. Nu s-a sfiit să i-o spună lui Ion Brătianu.

Călătoria urma să se desfășoare între 29 aprilie și 10 mai 1866. Era planificată în cele mai mici detalii. Actele lui Carol erau întocmite pe numele Karl Hettingen (nu prea departe de Karl von Hohenzollern) iar declarațiile vamale erau pentru un „om de afaceri” care avea ca destinație „Odessa”. Călătoria trebuia să fie la derută. Mijloacele erau trenul și vaporul pe Dunăre. Evident, traseul era sinuos și trebuia să fie deviat prin Elveția, țară neutră.

„Odiseea” lui Karl Hettingen: Odessa, o țintă falsă. Adevărata destinație, Principatele

Carol a demisionat din Armata Prusiei, a trimis o scrisoare regelui Wilhelm, apoi s-a decis. Pe scurt, din 29 aprilie, Carol a plecat cu trenul pe ruta Mainz-Darmstadt-Freiburg-Zurich, în Elveția (partea germanofonă), ajungând aici pe 30 aprilie 1866.

Urmează apoi întoracerea spre Germania. Ca opțiune, a fost tot trenul până la Rorschach (localitate în cantonul elvețian St.Gallen, pe malul Lacului Konstanz). De aici, a luat vaporul care l-a transportat până la Lindau, oraș din Germania (Suabia), tot pe Lacul Konstanz (germanii îi spun acelei părți Bodensee).  De aici, viitorul domnitor al Principatelor a luat din nou trenul, spre Munchen, folosind ruta prin Augsburg.

Cel târziu pe 2 mai, din Munchen, Carol a ajuns la Salszburg, oraș situat la granița prusiano-austriacă. Urmează călătoria cu trenul, pe traseul Viena-Pesta-Baziaș care a durat câteva zile, astfel că, la 6 mai, Carol ajunsese la capătul de linie al căilor ferate austriece, Baziaș. Aici, a decis să ia vaporul care venea de la Belgrad și care urma să treacă prin Orșova, pentru ca apoi să ajungă la Vârciorova, granița româno-austriacă, să treacă de carantina de la Ada Kaleh și să ajungă la Turnu Severin. Debutul ultimei părți a călătoriei în afara Principatelor a fost 7 mai. La 8 mai, ora 16.00, vaporul ajungea la Turnu Severin.

De remarcat este că Principele ar fi avut un moment de ezitare la un control vamal fiindcă își uitase numele fals pe care îl purta. Pe urmele sale, se spune, era un agent secret austriac, iar acesta aproape că îl recunoscuse, dar din nefericire pentru el, o făcuse între Orșova și Severin, deci, practic nu mai putea acționa. Agentul mai că nu și-a dat cu pumnii în cap când un bărbat cu barbă, pe 8 mai, i s-a închinat în port și i-a spus la coborâre: „Sire, bine ați venit în Țara voastră!” Necunoscutul cu barbă era Ion C. Brătianu care pregătise totul pentru călătoria în Principate spre București.

Odiseea lui Carol în Principatele Unite: curse de galop nebun, câmpuri,  vaduri și plute

Carol a rămas în Severin (azi este o clădire a Bibliotecii IG Bibicescu Mehedinți acolo) până la ora 20.00. A luat o trăsură cu patru cai, apoi a pornit goana nebună spre vadul Jiului, Filiași și Craiova. Toată noaptea vizitii și surugii „au rupt spinarea cailor” iar la 4 dimineața, pe 9 mai 1866,, Carol a trecut Jiul prin vad, nu fără peripeții. A jurat atunci, cel puțin asta spune tradiția, să facă o cale ferată pe acolo. Evident, până la 1875, a reușit! A ajuns la ora 6.30 la Craiova, unde craiovenii îl salutaseră cu mare respect (Alexandru Macedonski spune în proza sa cum între 6 și 8 aprilie, la Cazinul Minerva, craiovenii semnaseră pentru Carol la prebiscit iar în vitrine deja apăruseră mărfuri de inspirație germană, asta este, negustorii prin de veste cam repede când se schimbă politica, ei adaptează marfa și moda!).

De la Craiova, prin Pielești și Balș,  gonind mai mult pe câmpuri, că drum nu prea era. între Balș și Olt mai ales, trăsura ajunge la Olt, trecut cu pluta pe la prânzul cel mare, adică ora 12.00 (podul umblător) pentru că podul construit la 1828 și refăcut de Cuza cedase la inundații, așa că podul umblător era soluția cea mai bună. Evident, podul peste Olt va fi făcut tot de Carol I!

Cursa nebună continuă spre Pitești și Golești. La Pitești, Carol este primit cu ovații. Apoi trăsura ajunge la conacul lui Dinicu Golescu. Deși marele boier erudit murise de 36 de ani, acolo a fost stabilită rămânerea peste noapte. Socoteala era simplă! Acolo, scrie Sabina Cantacuzino, fiica lui Ion Brătianu și sora lui Ionel Brătianu, se aflau mama lui Nicolae Golescu, Zinca Farfara Goleasca, ajunsă la o vârstă venerabilă (a supraviețuit tuturor celor patru fii, doar fiica ei rămânând în viață după moartea Zincăi) și Anica Racoviță, soția lui Carol Davila, nepoata Goleștilor. Nicolae Golescu, fiul Zincăi era Locotenent Domnesc din februarie 1866. Mai era ceva. Brătianu avea moșia la Florica, nu departe de Golești, deci calea era sigură.

Odiseea se termină la București pe 10/22 mai 1866

La Golești, Carol doarme într-o cameră cu mobilier Biedermeyer, comandată de Dinicu Golescu. La București, avea să stea tot în Casa Golescu (vândută de fiii săi Domniei, acolo unde azi e Palatul Regal, casa cu etaj, lucru rar la 1828, în București, fiind Palat Domnesc și pentru Cuza). Până să plece în zori spre București. Carol l-a grațiat pe Calinic Miclescu, răzvrătitul mitropolit pro-rus de la Iași care se proclamase domn la instigarea unor boieri printre care Rosetti-Roznovanu  și alții.

Carol a intrat în ovații în București, a mers direct pe Dealul Mitropoliei, a depus jurământul apoi a fost adus pe Podul Mogoșoaiei, azi Calea Victoriei, În Memorii, Carol spune că Palatul era o casă amărâtă (obișnuit cu castelele, era evident...tot el va da o formă primului Palat Regal, refăcut apoi de Carol II), iar curtea era plină de gropi. Când a sosit el. jandarmii se chinuiau să gonească un fierar care avea cortul instalat acolo, iar câinele și un purcel se preumblau liberi, Fierarul avea focul aprins în fața cortului iar copiii goi plângeau de foame!

Evident, venirea lui Carol în București, n-a fost „prea pe roze” cum am zice azi. La Dăbuleni, de exemplu, grănicerii neplătiți de 6 luni (cam din decembrie 1865) amenințau că vin la București, refuzând să jure credință „neamțului”, fiindcă ”noi nu știm de domn decât pe Cuza!” Mai târziu, când deja trecuse războiul de independență, iar Carol dusese armia română la biruință, când a făcut un drum de la Giurgiu, la Severin, pe Dunăre, să viziteze porturile, după Corabia, a ajuns aproape de Dăbuleni iar marinarii l-au anunțat că ar fi bine să debarce. Carol ar fi întrebat, știind de momentul 1866: „dar ei, Dăbulenii, ce zic?”

Astfel, s-a încheiat pe 10 mai, la București, „odiseea” călătoriei „prințului străin” începută la 29 aprilie în Prusia. Se împlinea dezideratul Adunărilor Ad-Hoc din 1857. În 1877, la 11 ani de la momentul istoric, Carol începea epopeea independenței.  Evident, în paralel, a construit!

Ce a construit, sunt alte povești...