Deși au trecut 30 de ani de la evenimentul denumit simbolic Podul de Flori, când cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului, din România și Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), au fost lăsați să treacă liber de-o parte și de alta a frontierei cu sârmă ghimpată, cei care au fost acolo nu au uitat nici până astăzi emoțiile trăite. Editorialistul și publicistul Nicolae Negru a descris amintirile din acea zi, 6 mai 1990, pentru Ziarul NAȚIONAL.

Nicolae Negru: „...Se îmbrățișau, făceau cunoștință unii cu alții, se invitau reciprroc în ospeție...”

„Îmi amintesc, era o zi însorită, liniștită, am mers la Ungheni, era multă lume, multe drapele tricolore, unele cu gaură rotundă în mijloc în loc de stemă, coroane de flori pe Prut, cântece și strigăte de Unire. Pe podul de cale ferată se circula în ambele direcții, cei de dincolo veneau pe malul stâng, cei de aici încercau să treacă pe malul drept, se îmbrățișau, făceau cunoștință unii cu alții, schimb de adrese, se invitau reciproc în ospeție, formau grupuri. Atmosfera era incredibilă, de frăție și entuziasm, se credea că nu a mai rămas mult și hotarul de pe Prut nu va mai exista… Nu ar fi crezut nimeni, dacă ar fi spus cineva atunci că hotarul va rămâne și în următorii 30 de ani…”, rememorează astăzi, 6 mai 2024, Nicolae Negru, editorialistul Ziarului NAȚIONAL, care nu putea lipsi de la un asemenea eveniment istoric.

Nicolae Negru a remarcat faptul că evenimentul se desfășura sub ochii grănicerilor sovietici și avea scopul de a mai domoli dorința de a face dreptate manifestată de românii basarabeni.

Nicolae Negru își amintește că Moscova urmărea cu atenție și îngrijorare procesele de renaștere națională în RSSM

„Sigur, Podul de Flori a fost cu voie de la Kremlin, să nu uităm că pe Prut se mai aflau grănicerii sovietici, știu că primul secretar al Partidului Comunist din Moldova (PCM) de atunci, Petru Lucinschi, a folosit „pârghiile” necesare în acest sens, fiind cunoscut cu Gorbaciov. Moscova urmărea cu atenție și îngrijorare procesele de renaștere națională în RSSM. Podul de Flori a fost ca o supapă, pentru ca elanul, energia care se acumulau în mediul românilor basarabeni să nu arunce în aer „cazanul” moldav. Exista o temere că sârma ghimpată și hotarul de pe Prut vor fi înlăturate prin voință populară, pe cale revoluționară. Podul de Flori era o „supapă” și pentru românii de peste Prut, care de asemenea se aflau în fierbere revoluționară”, susține editorialistul nostru.

Cu toate astea, Podul de Flori a avut și un efect pe care Moscova și oamenii ei de la Chișinău nu și l-a dorit, continuă Nicolae Negru.

Românismul din Basarabia nu a pierit nici după jumătate de secol de cortină de fier pe Prut

„S-a văzut în lumea întreagă că, și după jumătate de secol de cortină de fier pe Prut, de propagandă, de „inginerie” etno-culturală sovietică, de construire a unui „popor deosebit” și a unei limbi „independente” de cea română, românismul din Basarabia nu a pierit, s-a văzut că sentimentele de frăție strivite sub șenilele tancurilor rusești au reînviat ca iarba în primăvară, după primele ploi și raze de soare”, remarcă analistul politic.

Întrebat de ce, în pofida entuziasmului și a forței din anii '90 ai secolului trecut, mai avem și astăzi hotar la Prut și de ce poporul român continuă să fie împărțit în două state, Nicolae Negru spune că „podurile de flori ar fi trebuit consolidate cu poduri de piatră”.