Parma, echipa la care evoluează Dennis Man și Valentin Mihăilă, promovată în Serie A

Parma, echipa la care evoluează Dennis Man și Valentin Mihăilă, promovată în Serie AParma. Sursa foto: Parma Calcio 1913/ Instagram

Parma și-a asigurat locul în Serie A, după ce a obținut un punct important în remiza cu Bari, scor 1-1, pe teren propriu, în cadrul etapei a 36-a din Serie B.

Reacțiile de bucurie nu au întârziat să apară, iar unul dintre cei care a transmis un mesaj emoționat a fost Gianluigi Buffon, fostul jucător al echipei și o legendă în Italia.

Parma și-a asigurat locul în Serie A

În sfârșit, Serie A! Ce fior să vezi bucuria în ochii lor. Oamenii cu care am împărtășit ultimii ani ai carierei mele.

Dragi colegi, fani ai Parmei, bucurați-vă de acest obiectiv pe care l-ați urmărit și la care ați sperat de atâta timp.

Au meritat în acest sezon mai mult decât oricând. Felicitări băieților, tuturor membrilor staffului tehnic și tuturor managerilor!

Din suflet, Forza Parma!”, a scris Gianluigi Buffon, pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Gianluigi Buffon (@gianluigibuffon)

În echipa Parma sunt prezenți și românii Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Cu toate acestea, Man nu a fost inclus în echipa de start în acest meci din cauza accidentărilor recente, fiind prezent doar pe bancă. În schimb, Mihăilă a jucat pe tot parcursul meciului pentru Parma.

Jucătorii au sărbătorit în stil mare promovarea

După meci, jucătorii de la Parma au sărbătorit în stil mare promovarea în Serie A. Într-un clip video postat pe rețelele sociale se pot observa jucătorii care se bucură alături de fanii care îi așteaptă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Parma Calcio 1913 (@parmacalcio1913)

De asemenea, după ce echipa sa și-a asigurat promovarea în Serie A, Dennis Man a transmis un mesaj scurt pe platformele de socializare. Într-o poză alături de Valentin Mihăilă, acesta a scris „Parma Rumena”, adică „Parma românească”.

Dennis Man și Valentin Mihăilă

Sursa foto: Instagram/ Dennis Man

Parma a reușit să revină în Serie A după o pauză de trei ani. Cu 11 goluri înscrise în 30 de meciuri oficiale, Dennis Man devine golgheterul Parmei în acest sezon, fiind o prezență marcantă în echipa italiană.

De asemenea, el se situează pe locul al doilea în clasamentul asisturilor decisive, contribuind cu 5 pase decisive pentru echipa sa.