Sebastian Burduja, despre Bucureștiul viitorului: Soluțiile liberale din administrația locală, aduse în Capitală

Sebastian Burduja, despre Bucureștiul viitorului: Soluțiile liberale din administrația locală, aduse în Capitală

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Generală a Capitalei, a prezentat "Planul pentru București". În fața a peste 1000 de susținători, acesta a subliniat că propune soluții clare și testate cu succes în alte mari orașe. Totodată, liberalul propune inițiative pentru o „Capitală sigură, conectată, civilizată, verde și digitală.”

Sebastian Burduja, soluții pentru Capitală „civilizată, verde și digitală.”

Candidatul liberal a avut alături peste 1000 de susținători, precum și echipa de consilieri generali ai Partidului Național Liberal. Sebastian  Burduja susține că actuala echipă reprezintă o formulă competentă pentru Bucureștiul Viitorului.

Burduja, plan Capitala

Sursa foto: Facebook

Soluțiile mele sunt clare și testate cu succes în alte locuri care astăzi se află pe harta marilor orașe. Planul meu pentru București: O capitală sigură, conectată, civilizată, verde și digitală.

Soluțiile de la Oradea, aduse la București. Ce propune candidatul PNL pentru Bucureștiul viitorului

Sebastian Burduja, candidatul PNL pentru Primăria Capitalei, a prezentat, luni seara, principalele puncte ale Planului pentru București. Liberalul a subliniat că, toate soluțiile testate cu succes în alte mari orașe, vor fi aplicate și în București.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Alți competitori se pregătesc de luni de zile sau sunt primari în funcție și nu au prezentat nimic concret, niciun proiect și nicio viziune", a declarat acesta.

Candidatul liberal a făcut referire la administrațiile locale de la Oradea, Cluj sau Suceava. Totodată,  acesta a și vorbit despre Bucureștiul sigur: „Vom pune poliția în apropierea școlilor din zonele de risc și vom reabilita clădirile abandonate, transformându-le din focare de criminalitate în spații sigure și revitalizate.”, a mai spus liberalul.

Sebastian Burduja, planul pentru dezvoltarea Bucureștiului

În fața susținătorilor săi, candidatul liberal a vorbit și despre proiectul tunelului urban, care va conecta nordul a Capitalei cu zona de sud. De asemenea, Sebastian Burduja a adus în atenție și planul de modernizare al rețelei de termoficare. Totodată, acesta i-a asigurat pe bucureșteni că va spațiile verzi vor fi extinse.

„Tunelul Urban București” (TUB) va conecta nordul Capitalei de sudul acestuia, mutând traficul în subteran pentru a lăsa la suprafață un oraș pentru oameni: zone pietonale, spații verzi, piste de biciclete."

Bucureștiul civilizat: "Fuziunea ELCEN cu Termoenergetica, modernizarea rețelei de termoficare și utilizarea energiei geotermale ne vor ajuta să reducem la jumătate costurile la întreținere și să asigurăm acces constant la căldură și apă caldă pentru toți bucureștenii."

Sebastian Burduja

Sursa foto: Facebook

Bucureștiul verde: "Extindem spațiile verzi și transformăm Pădurea Băneasa într-o pădure-parc urbană. Și noul Parc Central, prin legarea parcului Izvor de parcul Academiei Române printr-un sistem de pasarele suspendate, creând o oază verde în inima orașului."

Bucureștiul digital: "Lansăm „Fabrica de Unicorni” - un hub IT pentru start-up-uri în inima Bucureștiului, folosind spațiul Muzeului Leonida."

Burduja spune că bucureștenii nu mai trebuie să voteze la aceste alegeri răul cel mai mic, având acum alternativa - un om cu un plan, o echipă și rezultate. Candidatul PNL intră în campania electorală pentru Capitală cu sloganul Schimbăm Bucureștiul!