Liberalizarea regimului de vize în UE. Moment de răscruce pentru Republica Moldova
- Maria Dima
- 28 aprilie 2024, 12:29
Republica Moldova marchează, pe 28 aprilie, 10 ani de când a fost liberalizat regimul de vize cu Uniunea Europeană, fiind prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care a obținut regimul fără vize cu UE.
În acest context, vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a transmis că, în această perioadă, 2,54 milioane de cetățeni moldoveni au efectuat peste 31 de milioane de călătorii în statele din spațiul Schengen.
Pe 28 aprilie 2014, în rezultatul unui proces îndelungat și complex, Uniunea Europeană a eliminat pentru cetățenii Republicii Moldova, deținători de pașapoarte biometrice, obligativitatea vizei de scurtă ședere pentru a călători în spațiul Schengen. Republica Moldova a fost prima țară din cadrul Parteneriatului Estic care a obținut regimul fără vize cu Uniunea Europeană.
Călătorii în Uniunea Europeană, cu pașapoarte biometrice
În decursul celor zece ani, Republica Moldova a asigurat continuitatea realizării reformelor și cerințelor care au stat la baza liberalizării regimului de vize, precum și a implementat recomandările elaborate pe parcurs de instituțiile europene de profil. Astfel, posibilitatea de a călători liber în UE este deschisă pentru toți deținătorii pașapoartelor biometrice moldovenești, inclusiv pentru cei cu reședința în regiunea transnistreană.
Regimul liberalizat de vize cu UE reprezintă unul din cele mai palpabile beneficii ale integrării europene pentru cetățenii Republicii Moldova – libertatea de mişcare. Călătoriile fără vize au facilitat semnificativ contactele interumane și au contribuit la consolidarea suplimentară a legăturilor de afaceri, sociale și culturale între Republica Moldova și Uniunea Europeană, scrie moldpres.md.
”Am economisit peste 270 de milioane de euro”
Iulian Groza, director executiv IPRE, a declarat, că peste 80 la sută din cetățeni Republicii Moldova au avut acest drept de a călători în Uniunea Europeană. „În această perioadă, cetățenii moldoveni au reușit să evite cheltuieli de cel puțin 270 de milioane de euro, pe care ar fi trebuit să îi achite pentru procedurile de obținere a vizelor. Noi am făcut un calcul estimativ - peste 31 de milioane de călătorii pentru două milioane o sută de mii de cetățeni. Asta ar fi însemnat cel puțin vreo șapte milioane de vize pe care ar fi trebuit să le obțină cetățenii noștri. Și dacă ne uităm la prețul vizei de atunci și de astăzi, prețul cel mai mic este de 35 de euro. Totuși, cel puțin 270 de milioane de euro noi toți le-am economisit”, a spus Groza la jurnaltv.md.
O victorie a cetățenillor din Republica Moldova
La rândul său, Vadim Pistrinciuc, director executiv IPIS, a spus că este o victorie a tuturor cetățenilor: „Cred că merită să celebrăm ziua asta fiindcă este o victorie a tuturor cetățenilor și este un beneficiu. Oamenii au avut de câștigat. În afară de bani care i-au economisit pentru vize, cred că e foarte greu să faci un calcul, dar dacă vă uitați peste statisticile țării, o să vedeți că foarte multe produse, mai ales astăzi în condiții de război, se exportă în vest. Antreprenorii noștri pot să meargă acolo, să stabilească legături, să fie conectați”