Becali, înfrângere dureroasă la Tribunal. Eșecul, alături de alte două nume mari din sport

Becali, înfrângere dureroasă la Tribunal. Eșecul, alături de alte două nume mari din sportGigi Becali. Sursa foto: Facebook

Înaintea campaniei electorale, Gigi Becali a demarat procedurile legale pentru înființarea unei formațiuni, numită Noua Gardă-Creștină Democrată, dar primește vești dezamăgitoare.

Patronul FCSB voia să-și creeze un partid politic exact în anul când vom avea patru rânduri de alegeri. Numai că, Tribunalul a respins cererea acestuia.

Gigi Becali nu-și poate crea propriul partid politic

În afară de Becali, pe lista solicitanților se află și Ionuț Luțu și Laurențiu Ionescu. Latifundiarul a trebuit să aștepte o lună jumătate pentru decizia instanței, dar aceasta a fost negativă.

Cu toate acestea, decizia Tribunalului poate fi atacată de Gigi Becali.

„În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă dispune suspendarea judecării cererii.

Cu drept de recurs la instanţa ierarhic superioară, cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti.

Pronunţată, astăzi, 23.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe site-ul portal.just.ro.

Avere nejustificată la un judecător

Tribunalul București. Sursa foto: Arhiva EVZ

Nu este prima oară a lui Gigi Becali în politică. Între iunie 2009 – decembrie 2012 acesta a fost membru în Parlamentul European, însă după acest mandat s-a concentrat doar pe fotbal.

De asemenea, Becali a fost în fruntea unui partid politic care și-a încetat activitatea acum doi ani. El a deținut funcția de președinte al Partidului Noua Generație-Creștin Democrat.

Patronul FCSB s-a asociat în crearea partidului cu alți doi sportivi

Ionuț Luțu, cunoscut anterior ca unul dintre marii fotbaliști, își ocupă în prezent rolul de om de încredere al lui Gigi Becali.

În trecut, Laurențiu Ionescu a fost responsabil de organizarea cantonamentelor la FCSB.

Ionut Lutu si Gigi Becali

Ionuț Luțu și Becali. Sursa foto: Arhiva EVZ

În septembrie 2023, Gigi Becali a făcut publică dorința de a înființa un nou partid politic, pe care intenționa să-l susțină financiar. Cu toate acestea, el a declarat că nu va mai candida în viitor.

„Să vină oamenii din stradă să facem un partid. Eu nu candidez, cheltui toți banii și pun pe altcineva să conducă țara”, a declarat Becali atunci.