Aplicația TikTok, la un pas să fie interzisă. Lider european: „Dă dependență ca țigările”
- Georgiana Dragomir
- 23 aprilie 2024, 10:30
Aplicația TikTok ar putea fi interzisă de Comisia Europeană, dacă nu arată, în mod oficial că are implementate măsuri de siguranță pentru utilizatori. Astfel, oficialii europeni au început o investigație cu privire la funcția Lite a aplicației se va concentra în special „pe efectele negative asupra sănătății mintale, inclusiv asupra sănătății mintale a minorilor, stimulează comportamentul de dependență.
Aplicația Tiktok ar putea fi interzisă. Lider european: „Dă dependențență ca țigaretele ușoare”
Comisarul european pentru piața internă, Thierry Breton, avertizează că TikTok Lite „ar putea fi la fel de toxic și ar putea crea dependență ca țigaretele ușoare”.
Comisia Europeană susține noua aplicație a fost lansată „fără o evaluare diligentă prealabilă a riscurilor pe care le implică, în special a celor legate de efectul de dependență al platformelor și fără a lua măsuri eficace de atenuare a riscurilor”, conform unui comunicat oficial.
Mai exact, oamenii sunt încurajați să petreacă timp pe această aplicație pentru a primi bani. Cu toate acestea, minorii sunt expusși la conținut necontrolat, iar petrecerea timpului în exces pe dispozitive, navigând pe internet, are efecte negative sociale și asupra sănătății mintale, avertizează specialiștii.
Țările care au interzis deja aplicația TikTok
Angajaţii guvernului federal belgian nu vor mai avea voie să folosească aplicaţia video chineză TikTok pe telefoanele de serviciu, a anunţat, pe 10 martie, premierul belgian Alexander De Cro, conform EuroNews.
Potrivit premierului belgian, consiliul securităţii naţionale al Belgiei a avertizat asupra riscurilor asociate cu vastele cantităţi de date colectate de TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance.
De asemenea, la sfârșitul f lunii februarie 2024, SUA au declarat că agențiile guvernamentale au la dispoziție 30 de zile pentru a șterge TikTok de pe dispozitivele și sistemele federale din cauza preocupărilor legate de securitatea datelor. Interdicția se aplică doar dispozitivelor guvernamentale, deși unii parlamentari americani pledează pentru o interdicție totală, menționează sursa citată mai sus.