ÎCCJ clarifică situația consilierilor juridici. Decizia este obligatorie

ÎCCJ clarifică situația consilierilor juridici. Decizia este obligatorieSursa foto: Arhiva EVZ

ÎCCJ a decis că toți consilierii juridici pot presta activitate de reprezentare juridică independent dacă sunt înscriși tabloul profesional. Instanța Supremă a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al României.

Procurorul general al României a arătat că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar al instanţelor referitor la o problemă de drept. Drept urmare, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să emită o decizie clarificatoare.

ÎCCJ, decizie cu privire la consilierii juridici

În solicitarea către Înalta Curte, Procurorul general a atras atenția cu privire la practica neunitară legată de organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic. ÎCCJ a fost chemată să clarifice dacă juriștii pot reprezenta clienții independent de înscrierea în Tabloul profesional al Consilierilor Juridici

 „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici (în cazul unei autorităţi, instituţii publice sau persoană juridică de drept public) sau de angaiaţi cu contract individual de muncă (în cazul unei instituţii sau a unei persoane juridice de drept public ori de drept privat),

independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al Consilierilor Juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România, sau, dimpotrivă, aceasta reprezintă o condiţie sine qua non pentru desfăşurarea activităţii specifice de reprezentare juridică”, se arată în documentul ajuns pe masa ÎCCJ.

Prescripție

Sursa: fotoArhiva EVZ

Soluția instanței supreme

Procurorul general a mai propus o soluție pentru rezolvarea aceste probleme de drept. Exercitarea profesiei de consilier juridic trebuie să se facă independent de înscrierea juriștilor în Tabloul profesional al Consilierilor Juridici.

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al ÎCCJ a admis sesizarea formulată de procurorul general. Drept urmare, judecătorii intanței supreme au clarificat situația. Instanța a apreciat că prestarea acestei activități se poate face și de funcționari publici sau angajați cu contract care au specializarea de consilier juridic. Pentru aceasta nu trebuie să se înscrie în tabloul profesional.

„În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările şi completările ulterioare, prestarea activităţii specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ţinut de Colegiile Consilierilor Juridici din România”, se arată în decizia ÎCCJ.

Inalta Curte

ÎCCJ. Sursa foto: Arhiva EVZ

Decizia ÎCCJ devine obligatorie

Decizia adoptată de instanța supremă devine obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Odată cu această decizie a ÎCCJ, consilierii juridici vor putea presta activitate de reprezentare juridică fără griji. Ei vor putea să-și reprezinte clienții chiar dacă nu sunt înscriși în Tabloul profesional al Consilierilor Juridici.

Norma de drept stabilește că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie. Acesta intră în vigoare odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.