Scandal pe Telegram după întâlnirea Maia Sandu - Blocul „Împreună”
- Iuliu Vlădescu
- 18 aprilie 2024, 11:45
Unul dintre liderii recent-creatului Bloc politic „Împreună” amenință că ar putea să nu mai participe la consultările cu președinta Maia Sandu din cauza unor postări pe Telegram.
Lider al Blocului „Împreună”, nemulțumit de o postare pe Telegram
Alexandru Bujorean, unul dintre fondatorii noului bloc politic, care cuprinde Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor, s-a arătat nemulțumit de faptul că, după întrevederea cu președinta Republicii Moldova, echipa Maiei Sandu a publicat informația pe rețeaua Telegram.
„Dacă unii membri ai echipei de comunicare a președintei consideră că este ok, după întâlnire, să publice niște informații pe Telegram, ca mai apoi ele să fie preluate de unele canale rău intenționate, în spatele cărora stau persoane deranjate de faptul că crește o alternativă proeuropeană, atunci noi, în interiorul blocului, urmează să decidem oportunitatea participării la aceste consultări.
Toate deciziile noastre se iau în interiorul blocului, în cadrul Consiliului de Administrare, în care fiecare parte componentă are câte cinci membri și nimeni nu poate controla decizia acestor membri”, a declarat Alexandru Bujorean.
Postarea buclucașă
Comentariul a venit după ce, ulterior întrevederii președintei Maia Sandu cu liderii Blocului „Împreună”, șeful de cabinet Adrian Băluțel a scris pe Telegram că „discuțiile au vizat obiectivul comun - aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană”.
Alexandru Bujorean a mai spus, după întâlnire, că i-a transmis președinte că suspiciunile de corupție care planează asupra unor demnitari afectează direct procesul de integrare europeană. El a dat asigurări că nou-creatul bloc politic „Împreună” nu are în spate personaje obscure, iar deciziile sunt luate de Consiliului de Administrare a alianței.
Lider al Blocului „Împreună”, critici pentru miniștrii PAS
„Ne-am folosit de ocazie și am abordat și alte subiecte care ne deranjează pe noi, și cred că și pe întreaga societate. Ele vizează actul guvernării, suspiciunile de corupție care planează asupra unor membri ai Guvernului, modul în care unii guvernanți își gestionează domeniile, dar și modul de comunicare cu anumite categorii.
Mă refer la situația din agricultură și la prestația proastă a domnului Bolea. Am vorbit de licitațiile care perpetuează spațiul public și lipsa de reacție a decidenților, inclusiv, a domnului Spînu.
Am solicitat în cadrul întrevederii să se facă transparență asupra fondurilor externe care vin în suportul Republicii Moldova și modul în care se cheltuie acești bani, inclusiv, în cei doi ani cât banii au fost gestionați prin dispozițiile Comisiei Situații Excepționale.
Doamna președintă se bazează pe probe și dorește să se prezinte probe. Noi am încercat să explicăm că suspiciunile de corupție care planează asupra unor demnitari nu vizează doar PAS-ul, ele afectează direct procesul de integrare europeană”, a declarat Alexandru Bujorean la emisiunea „Rezoomat” de la RliveTV.