Schimbări majore la Digi RCS&RDS. Decizia proprietarilor companiei
- Mădălina Sfrijan
- 14 aprilie 2024, 16:04
Schimbări majore la Digi RCS&RDS. Compania ar face pașii necesari pentru schimbarea denumirii entității. Discuțiile legate de acest aspect ar fi programate pentru începutul lunii mai. Planul conducerii ar fi ca Digi RCS&RDS să devină Digi România.
Schimbări majore la Digi
Digi RCS&RDS se numără printre cei mai mari jucători din domeniu telecomunicațiilor. Reprezentanții acestei entități au luat decizia să apeleze la o schimbare majoră.
Astfel, la începutul lunii mai, conducerea va purta discuții legate de această modificare, conform Profit.ro.
Digi RCS&RDS activează pe piața din România încă din 1994. Treptat, compania s-a extins pe întreg teritoriul țării, dar și în străinătate.
Când a fost atribuită denumirea actuală
Denumirea actuală a companiei a fost atribuită în anul 2005, pe fondul unei fuziuni între două companii. Este vorba despre Romanian Cable Systems (RCS) și Romania Data Systems (RDS).
În anul 2022, RCS&RDS SA a avut o cifră de afaceri de 4.8 miliarde de lei. Profitul înregistrat în aceeași perioadă a fost de 1.3 miliarde de lei. Conform datelor oficiale, în urmă cu doi ani, entitatea avea aproximativ 10,468 de angajați.
Digi RCS&RDS ar putea deveni Digi România
În paralel, grupul Digi Communications a încheiat un contract de vânzare pentru o parte din rețeaua de fibră optică pe care o deține în Spania.
Operatorul a încheiat acordul pentru partea din rețea care acoperă 4,25 milioane de locuințe. Potrivit raportului de la Bursa de Valori,tranzacția ajunge la 750 de milioane de euro.
„Societatea informează piaţa că în data de 4 aprilie 2024, Digi Spania a încheiat un contract cu Sota Investments Spain OpCo, S.L.U., o societate controlată de un consorţiu format din Macquarie Capital, abrdn şi Arjun Infrastructure Partners, investitori internaţionali specializaţi în infrastructură, pentru vânzarea unei reţele FTTH în 12 provincii din Spania din următoarele regiuni: Madrid, Segovia, Avila, Castilla-La Mancha, Comunidad Valenciana şi Murcia („Reţeaua”), pentru un preţ de până la 750.000.000 EUR”, arată raportul.