Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos, cooperare în domeniul apărării

Republica Moldova și Regatul Țărilor de Jos, cooperare în domeniul apărăriiSursa foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova

Ministrul apărării din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi a primit-o, pe 11 aprilie, la sediul instituției de apărare, pe ministra apărării a Regatului Țărilor de Jos, E.S. Kajsa Ollongren, aflată într-o vizită oficială.

Ministra Apărării din Regatul Țărilor de Jos, vizită în Republica Moldova

Cu această ocazie, oficialii au semnat un document bilateral de intenții care va consolida parteneriatul dintre instituțiile de apărare ale celor două state. Ulterior, părțile au susținut un briefing de presă.

Sursa foto: Ministerul Apărării al Republicii Moldova

În mesajul său, ministrul Nosatîi a menționat că aflarea ministrei apărării Ollongren la Chișinău reprezintă o dovadă elocventă că Regatul Țărilor de Jos este unul dintre partenerii noștri pentru care securitatea și bunăstarea Republicii Moldova, ca țară democratică, contează.

„Vă suntem recunoscători pentru că ne sunteți alături în această perioadă dificilă pentru noi toți, dar și pentru deschiderea cu care ați răspuns propunerilor noastre de a ne consolida relațiile de colaborare pentru un scop nobil – cel de menținere a păcii și securității regionale și internaționale”, a spus Anatolie Nosatîi, în cadrul briefingului de presă.

Efectivul Armatei Naționale, pregătit profesional în cadrul programelor educaționale și cursurilor de instruire în școlile neerlandeze

Agenda discuțiilor celor doi miniștri a vizat teme de interes comun printre care: situația actuală de securitate regională, în special în bazinul Mării Negre, și obiectivele strategice de dezvoltare a republicii. În cadrul dialogului, oficialii au abordat și aspectele referitoare la relațiile militare bilaterale, precum și contribuția Regatului Țărilor de Jos la pregătirea profesională a efectivului Armatei Naționale în cadrul programelor educaționale și cursurilor de instruire în școlile neerlandeze de profil.

Pe această cale, ministrul Nosatîi a mulțumit E.S. Kajsa Ollongren pentru contribuția semnificativă la susținerea și promovarea vectorului european al Republicii Moldova pe arena internațională, consultanța în domeniul securității cibernetice, implicarea și asistența experților olandezi în desfășurarea exercițiilor militare comune, precum și pentru sprijinul oferit în cadrul proiectelor Inițiativei de Consolidare a Capabilităților de apărare ale Republicii Moldova (DCBI).

Olanda - partener de încredere pentru Republica Moldova

„Ne dorim capabilități de apărare la standarde europene, pentru a ne îndeplini misiunile constituționale, a contribui la eforturile internaționale de menținere a păcii și, totodată, pentru a deveni rezilienți la provocările hibride cu care se confruntă Republica Moldova. Este un angajament pe care Ministerul Apărării și l-a asumat de la bun început și căruia îi acordăm o atenție sporită. Ne bucură faptul că Olanda se numără printre partenerii noștri de încredere care ne oferă asistență și în această direcție”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Ministrul apărării a evidențiat importanța documentului bilateral de intenții semnat în cadrul vizitei, specificând că acesta vine sprijinul eforturilor comune de consolidare a relațiilor de colaborare dintre instituțiile celor două țări și, respectiv, servește drept bază pentru încheierea ulterioară a Acordului de cooperare propriu-zis în domeniul apărării.

„Prin întărirea relațiilor noastre de cooperare, contribuim împreună nu doar la îmbunătățirea situației la capitolul apărare și securitate, ci și la crearea unui mediu stabil, sigur și prosper pentru cetățenii Republicii Moldova. Mizăm în continuare pe sprijinul Regatului Țărilor de Jos în realizarea acestor obiective”, a adăugat ministrul Nosatîi.

Discuții despre detașarea unei echipe UE de răspuns rapid la amenințările hibride ale Rusiei

La rândul său, E.S. Kajsa Ollongren a menționat că „ am discutat despre cooperarea dintre Armata Națională a Republicii Moldova și cea a Regatului Țărilor de Jos. Am semnat un document bilateral de intenții privind consolidarea cooperării noastre, pe care îl considerăm un pas important. Vom continua să dezvoltăm cooperarea bilaterală și multilaterală, în particular prin intermediul Uniunii Europene. În acest sens, salutăm aprobarea recentă a celui de-al IV-lea pachet de asistență din partea Uniunii Europene, în cadrul Instrumentului European pentru Pace, pentru Republica Moldova. Regatul Țărilor de Jos susține această decizie și va continua să ofere sprijin la acest capitol și în viitor”, a spus ministra Ollongren.

Oficial a mai spus că „ Suntem la curent că Republica Moldova se confruntă, în prezent, cu amenințări hibride din partea Federației Ruse. Iată de ce, am discutat despre detașarea unei echipe UE de răspuns rapid la amenințările hibride. Securitatea cibernetică este un element cheie, în special în asigurarea unor alegeri corecte, libere și sigure, care vor avea loc în curând în Republica Moldova. De asemenea, am menționat că vom intensifica cooperarea cu Misiunea de Parteneriat a Uniunii Europene în Moldova (MPUE) și vor oferi un sprijin financiar de patru milioane de euro pentru sporirea rezilienței instituțiilor de stat ale Republicii Moldova”, a adăugat oficiala.

La final, ministra  dinKajsa Ollongren a apreciat discuțiile constructive pe care le-a avut astăzi la Ministerul apărării de la Chișinău, ceea ce a oferit posibilitatea de a aborda îndeaproape stadiul cooperării bilaterale pe segment militar și provocările actuale de securitate, exprimându-și încrederea că parteneriatul se va intensifica.