Donald Trump se folosește de religie pentru a ajunge la Casa Albă
- Georgiana Dragomir
- 2 aprilie 2024, 22:29
Fostul președinte al SUA, Donald Trump, îl invocă din ce în ce mai des pe Iisus în discursul său electoral. Întreaga echipă de campanie folosește „religia” drept instrumentul potrivit pentru ca Trump să ajungă la Casa Albă, au remarcat analiștii politici, citați de presa internațională.
Donald Trump nu renunță la Iisus. Cum se folosește de religie pentru a ajunge la Casa Albă
„Crezul politic al lui Trump reprezintă unul dintre cele mai clare exemple ale efortului său de a transforma Partidul Republican într-un fel de Biserică a lui Trump, scrie New York Times.
Marea majoritate tăcută se ridică ca niciodată înainte și sub conducerea noastră", recită el de pe un teleprompter într-o versiune tipică a scenariului.
„Ne vom ruga lui Dumnezeu pentru puterea noastră și pentru libertatea noastră. Ne vom ruga pentru Dumnezeu și ne vom ruga cu Dumnezeu. Suntem o singură mișcare, un singur popor, o singură familie și o singură națiune glorioasă sub Dumnezeu”, este noul discurs al electoral folosit de echipa de campanie a lui Donald Trump.
Susținătorii lui Donald Trump îl compară, adesea, cu Iisus. Spre exemplu, reprezentanta Marjorie Taylor Greene, o republicană din Georgia și o apropiată aliată a lui Trump, a declarat că atât fostul președinte, cât și Iisus au fost arestați de "guverne radicale și corupte".
De ce se compară Trump cu Iisus: „Doar el este mai faimos decât mine”
Donald Trump a câștigat o majoritate covârșitoare a alegătorilor evanghelici în primele două curse prezidențiale, dar puțini - chiar și în rândul mulțimii de la mitingurile sale - îl compară în mod explicit cu Iisus. De altfel, în urmă cu un an, fostul lider de la Casa Albăm, spune că „doar Iisus este mai faimos” decât el.
„ Cel mai probabil ca turma trumpiană să îl descrie mai degrabă ca pe o versiune modernă a unor eroi din Vechiul Testament, precum Cyrus sau David, figuri cu defecte morale alese de Dumnezeu pentru a conduce misiuni profunde menite să realizeze dreptatea întârziată sau să se opună răului existențial, menționează sursa citată.