Alexandra Stan, concert cu peripeții în Finlanda. Artista a rămas fără haine înainte de a urca pe scenă

Alexandra Stan, concert cu peripeții în Finlanda. Artista a rămas fără haine înainte de a urca pe scenăSursa foto: Instagram

Alexandra Stan a susținut zilele trecute un concert în Finlanda. Artista apreciată pe plan internațional a avut însă de înfruntat o situație nu tocmai plăcută, după ce bagajul cu toate țintele i s-a rătăcit la aeroport.

Cântăreața își pregătise valiza extrem de atent, ce conținea atât ținutele pentru scenă, cât și o ținută pentru o plimbare în oraș. Ajunsă în Finlanda, aceasta a trebuit să se mulțumească însă cu hainele pe care le-a avut pe ea, dar care nu era adaptată frigului din nord.

Alexandra Stan, fără haine înainte de a urca pe scenă

Artista și-a așteptat bagajul în aeroport mai bine de o oră, după care i s-a spus că nu prea are șanse să-l recupereze în orele ce urmează.

Așa că, s-a îndreptat rapid spre hotel, dar fără să aibă la ea nici măcar un tricou. Alexandra Stan spune că în ciuda situației neplăcute, nu a intrat în panică. Mai ales pentru că știe că astfel de lucruri se mai întâmplă.

Alexandra Stan

Sursa foto: Alexandra Stan/ Instagram

„Aveam ca variantă să cânt în ținuta în care eram îmbrăcată. Dar până la urmă m-am descurcat. Am fost la mall si am avut 50 de minute la dispoziție ca să-mi cumpăr repede ceva. Și totul a fost ok.

N-am mai fost așa de agitată, ca altă dată. Dacă mi se întâmpla asta acum vreo zece ani, intram în panică rău. M-am întors deja în țară, cu bagaje cu tot, de data asta”, a povestit Alexandra Stan pentru Cancan.

Ținuta aleasă de cântăreață îi e specifică stilului cu care ne-a obișnuit, fiind una extravagantă și în același timp una care să-i pună formele în evidență.

Cântăreața, din nou fericită după dezamăgirile din dragoste

După ce a fost bătută de fostul iubit impresar și a trecut și printr-un divorț cu ani în urmă, Alexandra Stan pare acum mai fericită ca niciodată, iar viața ei s-a așezat într-un final.

Alexandra Stan

Sursa foto: Alexandra Stan / Facebook

Cântăreața e într-o relație de ceva timp cu un antreprenor belgian, Darcy Maxim. Acesta se ocupă de vânzarea caselor de lux de pe coasta Spaniei, în zonele Valencia și Alicante.

Deși nu s-au postat oficial împreună, sursele Cancan au relatat că Alexandra Stan și-a petrecut câteva zile din 2024 în zona Costa Blanca. Acesta a fost de altfel și detaliul care i-a dat de gol pe cei doi.