Kate Middleton are cancer. Anunțul a fost făcut chiar de prințesă

Kate Middleton are cancer. Anunțul a fost făcut chiar de prințesă Kate Middleton. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Kate Middleton, prințesa de Wales, are cancer. Anunțul a fost transmis chiar de ea într-un clip video, menționând că e la începutul unei cure preventive de chimioterapie.

Kate nu a specificat ce fel de cancer are și a spus doar că această boală a fost cauza operației prin care a trecut la începutul anului.

Kate Middleton suferă de cancer

Prințesa de Wales a dezvăluit că diagnosticul a venit ca un „șoc enorm” și că ea și Prințul William au făcut tot posibilul să-l proceseze privat în interesul familiei lor. De asemenea, prințesa a spus că înainte să anunțe vestea trebuie să se asigure că cei trei copii știu și să-i asigure că ea e bine.

„Mă simt bine și devin mai puternică în fiecare zi, concentrându-mă pe lucrurile care mă vor ajuta să vindec; în mintea, corpul și spiritul meu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Avea-l pe William lângă mine este o sursă mare de confort și siguranță. La fel de importantă este dragostea, sprijinul și bunătatea arătate de atâția dintre voi. Înseamnă atât de mult pentru amândoi”, a spus Kate Middleton în mesajul video.

„Ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte și Louis într-un mod potrivit pentru ei, și să-i asigurăm că voi fi bine”, a mai spus aceasta.

Kate Midelton

Kate şi William. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Prințesa Kate a fost operată la stomac la începutul anului

Pe această cale, prințesa le-a mulțumit oamenilor pentru mesajele de încurajare primite după operația la care a fost supusă.

Kate Middleton a mai spus că ultima perioadă a fost „incredibil de dificilă”, dar a avut alături o echipă medicală care s-a ocupat de ea cum trebuie și pentru care e recunoscătoare.

Ea a menționat că acum familia are nevoie de puțin timp, spațiu și intimitate. Catherine și Prințul William nu sunt așteptați să se alăture Familiei Regale în Duminica Paștelui.

În urma veștii, e clar că ea nici nu se va întoarce prea devreme la îndatoririle oficiale.

De asemenea, Palatul a dezvăluit că absența neașteptată a Prințului William de la un serviciu memorial la sfârșitul lunii februarie a fost din cauza diagnosticului de cancer al prințesei de Wales, potrivit BBC.

Kate Middleton

Sursa foto: Instagram

Anunțul lui Kate Middleton, după cel făcut de Regele Charles

Anunțul prințesei de Wales vine după ce și Regele Charles a anunțat la începutul anului că suferă de o formă de cancer. De atunci, el s-a retras din îndatoririle publice.

Kate Middleton a fost operată la stomac luna trecută, iar de atunci informațiile cu privire la starea ei de sănătate au fost extrem de puține.