Noi schimbări în Învățământ. Ce va fi diferit la licee și de când

Noi schimbări în Învățământ. Ce va fi diferit la licee și de cândLiceeni. Sursa foto: dreamstime.com

Reforma Educației propune schimbări majore la nivelul învățământului liceal. Conform Ministrului Educației, Ligia Deca, se pun la punct planurile cadru care cuprind disciplinele obligatorii și opționale.

Ministrul Educației, Ligia Deca, susține că este nevoie de o schimbare majoră la nivelul sistemului de învățământ liceal. În acest sens, reforma presupune elaborarea noilor planuri cadru. Acestea vor stabili materiile de urmat, dar și numărul de ore alocat fiecăreia dintre acestea.

Reforma Educației la nivel liceal

Noile planuri cadru pentru liceu sunt în lucru și ar putea fi gata, cel mai devreme, până la sfârșitul lunii martie. Informația a fost confirmată de ministrul Ligia Deca. Potrivit spuselor sale este nevoie de o schimbare majoră în ceea ce privește reforma în învățământul liceal.

Manualele după care învață elevii de liceu sunt vechi de aproape 30 de ani. Materiile sunt stufoase, conțin multe informații de tip balast, care nu mai țin pasul cu actualitatea. Totodată, orarul elevilor este foarte încărcat, iar orele dedicate materiilor opționale sunt puține. Chiar și așa, greu se găsește loc și pentru acestea, între orele pentru materiile obligatorii, cerute la examenele naționale.

De exemplu, doar în 10% din școli se predă o materie despre educația pentru sănătate. Drept urmare, este nevoie ca reforma în educație să prezinte un nou plan cadru care să revigoreze învățământul liceal.

Simularea pentru Evaluarea Națională 2024. Lucrările vor fi corectate digital

Ministrul Educației, Ligia DecaSursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Planuri-cadru personalizate în funcție de nevoi

Ministrul educației, Ligia Deca, a declarat că reforma în sistemul de învățământ liceal presupune elaborarea unor planuri-cadru noi. Acestea vor fi personalizate în funcție de necesitățile elevilor. Ministrul a spus că cel mai devreme la finalul acestei luni documentele vor fi gata și vor fi supuse dezbaterii publice.

„Am avut discuţii cu cei care se ocupă de coordonarea acestor grupuri de lucru. Au fost o serie de variante intermediare. Considerăm că aceste planuri cadru trebuie să fie personalizate, în funcţie de nevoile copiilor, să descarce acolo unde avem prea mult, când vine vorba de număr de ore pe zi”, a mai spus ministra, conform edupedu.ro.

Planurile cadru vor fi alcătuite în aşa fel încât liceul să urmeze „interesul elevului” şi să existe un grad de opţionalitate mai mare. Aceasta este esența pe care o urmăresc oficialii din Ministerul Educației prin reforma pe care o propun.

„Cu siguranţă că avem nevoie de o abordare teoretică care să însemne inclusiv o conexiune cu viaţa reală. Ne dorim acest lucru în programele şcolare şi în pedagogie. Contează foarte mult cum abordează un cadru didactic programa. Inclusiv probele de examenele naţionale cred că în ultimii ani, dacă observăm, au trecut înspre o zonă mai aplicată, mai axată pe competenţe”, a mai spus Ligia Deca.

Sancțiuni drastice pentru profesorii care fac meditații cu elevii din clasele lor. Când intră în vigoare 

Elevi liceu.Sursa foto: Arhiva EvZ

Ce se urmărește prin reforma în Educație

Planurile-cadru cuprind disciplinele obligatorii și opționale și numărul minim și maxim de ore alocate fiecărei materii în învățământ. Planurile-cadru pentru liceu,  valabile în prezent, au nevoie de reforma. Acestea au fost aprobate încă din 2004 și 2009, în funcție de disciplină.

Planurile cadru în funcțiune grupează materiile pe şapte arii curriculare. Este vorba despre Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică, sport şi sănătate, Tehnologii, Orientare şi consiliere.

Potrivit EduPedu, planurile cadru propuse anul trecut prevedeau, printre altele, ca fizica, chimia și biologia să nu mai fie în trunchiul comun la profilul real, clasele a XI-a și a XII-a. De asemenea, disciplinele „logică” și „psihologie” nu ar mai fi studiate de elevii de la profilurile uman și real, filiera teoretică.

Noile planuri-cadru pentru liceu ar trebui să fie gata până la data de 31 martie 2024.  Termenul a fost prelugit cu o lună, semn că reforma în educație nu este deloc simplă cum pare.