Încă din prima zi de când a explodat „Dosarul Caracal”, autorităţile au încercat să ne convingă de faptul că Dincă a fost un lup singuratic. Un criminal dement pe fond sexual care, de unul singur, răpea fete de pe stradă, după ce în prealabil îşi modificase maşina în aşa fel încât odată urcate, victimele să nu mai poată scăpa, le ducea la el acasă unde le viola şi apoi le ucidea.

Argumentele pentru această încercare prostire a opiniei publice sunt numeroase. Începând cu procurorul care a aşteptat în poartă să se facă ora şase, până la poliţistul Pistol care a „căutat” în altă parte decât indicase la telefon Alexandra Măceşeanu, deşi cunoştea foarte bine cartierul, pentru că şi părinţii lui locuiau acolo.

Deşi avea bani, Dincă nu a fost apărat niciodată de un avocat ales. Ci numai de apărători din oficiu. Zgârcenie? Nici vorbă! Vă mai amintiţi de primul avocat din oficiu al lui Dincă? Imediat, în a doua zi a cercetărilor, când criminaliştii făceau praf probele din curtea ticălosului, mâncând pizza şi aruncând pe jos resturile şi mucurile de la ţigările pe care le fumau, ca să nu mai vorbim că nu aveau niciun fel de combinezoane, obligatorii în astfel de cercetări, avocatul din oficiu, al cărui nume nici nu mai contează, a ieşit în faţa porţii casei groazei, unde se afla toată presa şi a declarat cu convingere că, da, Dincă a recunoscut, el este autorul celor două asasinate.

După care a urmat o altă prosteală, o poveste de doi bani, despre un poliţist din Bucureşti, aflat la rude în Caracal şi pe care Dincă l-a solicitat, deşi nu-l cunoaştea, să-i spună tot adevărul pentru că numai în el avea încredere. Avocatul din oficiu declarase fix adevărul pe care şi-l doreaun şi autorităţile. Dincă era un criminal singuratic, fără complici. Şi astfel, dosarul se închidea glorios, cu „oamenii legii” strângându-şi mâinile că au rezolvat un caz grav.

Apropo, toţi cei implicaţi în îngroparea dosarului, pentru că a fost îngropat, pentru a nu se afla întreg adevărul, şi anume că Dincă era o verigă, de jos chiar, a unui lanţ de traficanţi de carne vie cu protecţie înaltă, au fost avansaţi. Astăzi, care mai de care este mai şef. Zbaterile rudelor celor două victime au rămas fără niciun fel de ecou. Şi pentru ca mascarada să fie completă, criminalul sadic Dincă a şi fost condamnat la o pedeapsă care nu s-a mai dat până atunci în România, de când s-a abolit pedeapsa cu moartea. Multele întrebări care au apărut în timpul anchetei, au rămas fără răspuns. Ni s-a vârât pe gât povestea simplă a criminalului singuratic.

Cineva însă nu s-a lăsat. Este vorba despre avocata familiei primei răpite, Luiza Melencu, doamna Carmen Obârşanu, avându-l alături pe biunicul fetei, care în ruptul capului nu a vrut să creadă povestea oficială.

Şi astfel s-a ajuns la o sarabandă de tergiversări ale unor cereri legitime.

Iată despre ce este vorba şi de ce se vor relua de la zero căutările în acest dosar.

Luiza Melencu a dispărut pe data de 14 aprilie 2019, în jurul orelor 11,30. O dată cu ea i-a dispărut şi telefonul. Aparatul avea parolă. La reconstituire, Dincă a arătat că a luat-o pe Luiza din Caracal, a plecat cu ea spre Radomir, satul unde aceasta locuia şi unde îi ceruse să o ducă, în drum a oprit într-o parcare, a atacat-o pe fată, a imobilizat-o, i-a azvârlit telefonul pe câmpul de lângă parcare, după care a întors maşina, a dus-o la el acasă unde a violat-o şi a ucis-o. Nu mai insist acum asupra mascaradei cu oasele din pădure, presupuse a fi ale Luizei şi care s-au dovedit a nu fi ale ei.

Să rămânem la telefonul fetei. Dispare, deci, pe 14 aprilie, la 11,30. Numai că. În aceeaşi zi, când Dincă afirmă că a aruncat telefonul pe cânp, în intervalul orar 13,30 – 19,22, adică la două ore după ce Dincă pretinde că l-a aruncat, de pe telefonul Luizei s-au dat nu mai puţin de 69 de apeluri. Şi nu la cineva anume, ci la serviciul de mesagerie vocală. În faţa aestor probe clare, ni se mai vinde o poveste. Deşi căutat pe câmpul unde Dincă pretinde că l-a aruncat, telefonul nu a fost găsit. Explicaţia autorităţilor: a fost găsit probabil de vreun cioban (în zonă sunt câteva stâne), care a încercat să vorbească la el. De 69 de ori? Şi cum se face că acel cioban, ştia parola telefonului şi nu a apelat niciun număr, ci tocmai mesageria vocală? De ce a fost apelată doar mesageria? Desigur, pentru a vedea cine a căutat-o pe Luiza după dispariţie.

Mai departe. Pe data de 19 aprilie, pe telefonul bunicului Luizei apare că telefonul este activ. Acesta sună, dar nu-i răspunde nimeni. Evenimentul se mai produce şi în următoarele zile. Avocata face cereri peste cereri pentru a se localiza telefonul. Se deschide chiar şi un dosar de tâlhărie, care se plimbă de la un parchet la altul. Pe 27 august 2019, un judecător de la Tribunalul Bucureşti dispune să se localizeze telefonul. Decizie rămasă fără niciun efect. Nimeni nu caută telefonul. Pe 16 iunie 2020, adică aproape un an mai târziu, avocata face o plângere şi la parchetul din Caracal, cerând să se localizeze unde a dispărut telefonul în data de 14 aprilie 2019, când a dispărut Luiza.

Plângerea se plimbă de la Caracal la Olt, de la parchetul Olt la DIICOT Olt iar de acolo la DIICOT structura centrală. Aici este dat fix procurorului care l-a trimis pe Dincă în judecată pentru omor. Şi acum, urmează fractura de logică a procurorului. Închide dosarul de tâlhărie privind telefonul, susţinând că nu este vorba despre o tâlhărie cu moartea victimei. Va să zică, mai întâi îl trimite pe Dincă în judecată pentru omor, una dintre victime fiind Luiza, dar telefonul, de care tot Dincă a deposedat-o pe Luiza, nu este tâlhărie cu moartea victimei. Avocata Obârşanu contestă decizia, iar dosarul de tâlhărie, după alte peregrinări, este  trimis abia în februarie anul acesta către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal.

Adică, ne-am întors de unde am plecat. Oricum, este un pas înainte. Localizarea telefonului, stabilirea locurilor de unde el a fost folosit după ce Luiza a fost răpită, pentru că nu Dincă l-a putut folosi, duce inevitabil la concluzia că acesta a avut complici. Complici care trebuie descoperiţi, judecaţi şi pedepsiţi.

Şi dacă tot se redeschide, poate aflăm măcar acum, de unde a ştiut Dincă, atunci când a dat telefon la familiile victimelor să le spună că fetele nu mai vin acasă, să le numească Mihaela, şi nu Luiza sau Alexandra? Pe amândouă le mai cheamă şi Mihaela. Dar Dincă nu se uitase în buletinele lor. Ştia de la altcineva. De la cine?

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.